FC Argeș are antrenor nou: fostul tehnician de la FCSB semnează miercuri contractul și urmează să fie anunțat oficial | EXCLUSIV

FC Arges are antrenor nou: fostul tehnician de la FCSB semneaza maine contractul si urmeaza sa fie anuntat oficial | EXCLUSIV
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Argeș a ajuns la un acord cu Bogdan Argeş Vintilă, antrenorul în vârstă de 51 de ani care în intervalul august 2019 – iulie 2020 a fost în calitate de principal pe banca celor de la FCSB. Potrivit informațiilor obținute de Prosport.ro, tehnicianul va semna miercuri contractul și ulterior va fi anunțat oficial de către club!

Bogdan Vintilă va fi noul antrenor al celor de la FC Argeș. O nouă provocare pentru tehnician, după experiența de la FCSB

La scurt timp după ce au fost refuzați de Adrian Ursea, oficialii clubului FC Argeș au început negocierile cu Bogdan Vintilă, informație prezentată în exclusivitate de Prosport.ro, iar după după doar câteva ore de negocieri se pare că s-a ajuns la o înțelegere cu fostul tehnician al celor de la FCSB.

După experiența prin care a trecut la prima echipă finanțată de Gigi Becali, Bogdan Argeș Vintilă a ajuns o scurtă perioadă de timp la FCSB II și ulterior a decis să ia o pauză de la antrenorat. Însă, vacanța nu a durat mult pentru Bogdan Vintilă. Pe 5 august 2022 a fost instalat la Concordia Chiajna, în calitate de șef al Centrului de Copii şi Juniori. Totuși, un atu pe care îl are tehnicianul l-a adus din nou în prim-planul fotbalului românesc. Bogdan Vintilă deține Licența UEFA Pro de antrenor, iar acest detaliu le-ar putea scăpa de eventualele probleme pe echipele din Superliga. Aflată în căutarea unui antrenor principal, FC Argeș a luat rapid legătura cu Bogdan Vintilă și se pare că l-a convins în timp record. Potrivit informațiilor obținute de Prosport.ro, antrenorul și-a luat în cursul zilei de marți, 14 martie, rămas bun de la tot colectivul echipei Concordia Chiajna. De asemenea, sursele noastre indică faptul că a ajuns deja la un acord total cu viitorul său club, FC Argeș. În cursul zilei de miercuri, 15 martie, el va semna contractul cu gruparea piteșteană, după care va fi prezentat oficial în calitate de antrenor!

Exceptându-l pe Adrian Ursea, care i-a refuzat din start pe cei de la FC Argeș, pe lista piteștenilor s-au mai aflat Mihai Teja și Ionuț Badea. În ciuda faptului că a refuzat inițial să comenteze informația, se pare că Bogdan Vintilă a tras lozul câștigător.:

„Nu vreau să comentez. Sunt director la academie la Concordia Chiajna, nu am semnat cu nimeni. Nu e nimic sigur și nu am ce să declar în plus în acest moment”, a transmis Bogdan Vintilă, în prima parte a zilei de marți.

Va reuși la Argeș?

Bogdan Argeș Vintilă și-a început cariera de antrenor în toamna anului 2010, când a colaborat o scurtă perioadă cu Concordia Chiajna. Ulterior i-a fost secund lui Gică Hagi la Galatasaray, după care a făcut pasul la FC Viiitorul (n.r. – actuala Farul Constanța), unde a fost atât secund, cât și principal.
A urmat o scurtă perioadă petrecută în calitate de selecționer al naționalei U17, după care a trecut pe la FC Voluntari, Metaloglobus și, nu în cele din urmă, FCSB.

Pe banca echipei roș-albastre a rezistat 32 de meciuri în intervalul august 2019 – iulie 2020, reușind să acumuleze 18 victorii, 7 egaluri și 7 înfrângeri.

La FC Argeș, Bogdan Vintilă va avea o misiune dificilă. Echipa a terminat pe penultimul loc sezonul regular, cu doar 27 de puncte după 30 de etape.

Publicat: 14 03. 2023, 23:00
Actualizat: 15 03. 2023, 09:08