Viorel Nicușor a pus capăt confruntării.
Farul Constanța – Petrolul Ploiești 2-1, în etapa 8 din Superliga. Echipa de la malul mării ajunge pe loc de play-off, iar scaunul lui Ciobotariu se clatină tot mai mult
Min. 90: final de meci
Mion. 86: gol Farul, 2-1
Larie transformă impecabil o lovitură de la 11 metri, acordată după consultarea monitorului VAR.
Min. 79: ocazie Farul
Markovic încearcă o execuție pretențioasă, un șut din întoarcere din 4 metri, dar trimite mingea în bară.
Min. 56: ocazie Petrolul
Grozav primește mingea în care, la 10-11 metri lateral stânga, are timp să preia, dar șutează mult peste transversală, deși nu era presat de nimeni.
Min. 46: s-a reluat meciul
Viorel Nicușor a dat drumul părții secunde a confruntării.
Min. 45: pauză
Viorel Nicușor a pus capăt primei reprize.
Min. 33: gol Petrolul, 1-1
Chică-Roșă marchează la primul lui meci ca titular, cu o reluare simplă, de la marginea careului mic.
Min. 30: gol Farul, 1-0
Tănasă înscrie cu o reluare pe jos, de la 7-8 metri, sub privirile lui Gică Hagi.
Min. 9: ocazie Petrolul
Tolea primește pe dreapta, își face mingea spre centru, șutează de la aproximativ 17-18 metri, mingea lovește bara, ulterior „sare” în capul lui Buzbuchi, după care este degajată.
Min. 1: a început partida
Viorel Nicușor a dat drumul confruntării.
Echipele de start
Farul (1-4-3-3): Buzbuchi – Maftei, Larie, Țîru, Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu – Sima, Ișfan, R. Tănasă. Antrenor: Ianis Zicu
Rezerve: Munteanu, Ducan, Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Pereira, Dican, Banu, N. Popescu, Baptista, G. Iancu, Markovic
Petrolul (4-2-3-1): Bălbărău – Ricardinho, Papp, Prce, Sălceanu – Doukansy, Dongmo – Tolea, Jyry, Grozav – Chică-Roșă. Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rezerve: Krell, Soares, B. Marian, D. Radu, Al. Mateiu, De Jesus, Boțogan, Dumitrache, Ludewig, Hermann, Paraschiv, Doumtsios
Meciul dintre Farul Constanța și Petrolul Ploiești are loc în etapa 8 din turul Superligii României, sezonul 2025/2026, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul programat la Ovidiu poate fi urmărit și în direct la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1, începând cu ora 21:00.
Farul Constanța – Petrolul Ploiești Live Text Online, de la ora 21:00, în etapa 8 din Superliga
Cu o singură victorie în acest sezon, 3-0 în deplasare cu nou-promovata Metaloglobus, în etapa 3, situația antrenorului Liviu Ciobotariu nu este deloc plăcută. Vicepreședintele Cristian Fogarassy spune că nici nu se pune problema înlocuirii tehnicianului, dar zvonurile revenirii turcului Mehmet Topal pe banca tenhică sunt tot mai consistente.
Dacă va fi utilizat, Bogdan Țîru va bifa meciul cu numărul 200 în Superligă, competiție în care a debutat pe 30 mai 2013, în Viitorul Constanța – CS Severin 3-4. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt mari, deoarece a fost pe teren în toate cele 7 partide de până acum ale Farului.
De la revenirea Petrolului pe prima scenă a fotbalului românesc, în 2022, au fost 7 dueluri directe. Farul este în avantaj clar, cu 5 victorii și o remiză. Cea mai recentă dispută dintre cele două în Superligă a avut loc pe 28 aprilie, în play-off, când echipa de la malul mării s-a impus în deplasare cu 1-0, grație reușitei lui Luca Băsceanu.
Declarațiile celor doi antrenori
„Este un moment greu atât pentru noi, cât și pentru ei. Ce ne interesează este momentul nostru, acela de a trece peste această perioadă complicată de trei meciuri fără victorie.
Trebuie să avem o evoluție bună și să revenim la lucrurile făcute în primele 4 etape, când am arătat un fotbal bun și cu rezultate bune. În momentul acesta, trebuie schimbate lucruri vizavi de judecata din teren a unor faze, acolo unde am suferit și nu am reușit să fim lucizi.
E o situație care ne îngrijorează, dar trebuie să găsim soluții! Ne dorim să avem oamenii alături de noi!”, a spus Ianis Zicu.
„Gândul nostru este, ca de fiecare dată, acela de a merge să câștigăm toate cele trei puncte. Avem un moral bun după calificarea în grupele Cupei României, deși am câștigat in-extremis la Iași, dar chiar asta ne-a dat un impuls, o altă stare de spirit. Suntem conștienți că întâlnim o echipă care joacă un fotbal foarte bun, chiar dacă are unele probleme în ceea ce privește rezultatele din campionat, și va fi, cu siguranță, un joc foarte disputat.
Ne dorim să câștigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte, dar va trebui să mergem cu încredere, să ne luptăm și să lăsăm ultima picătură de energie pe teren ca să ne putem întoarce acasă cu un rezultat bun.
Din păcate, nu ne putem baza pe serviciile lui Roche și este o mare pierdere pentru noi. L-aș fi dorit pe teren, pentru că, în ultima perioadă, fără să exagerez, a fost imperial. Dar nu avem ce face, trebuie să mergem la Constanța fără el. Am, însă, convingerea că înlocuitorul lor o să-l suplinească așa cum trebuie”, a spus Liviu Ciobotariu.
Echipele probabile:
Farul (4-3-3): Buzbuchi – Furtado, Larie, Țîru, Ganea – Vînă, Dican, Radaslavescu – Ișfan, Markovic, R. Tănasă. Antrenor: Ianis Zicu
Petrolul (4-3-3): Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Jyry, Mateiu, Paraschiv – Gheorghe, Doumtsios, Grozav. Antrenor: Liviu Ciobotariu
Meciul de la Ovidiu va fi arbitrat la centru de Viorel Nicușor, ajutat la linii de Mircea Orbuleț și Adrian Popescu. În camera VAR au fost delegați Cătălin Popa și Radu Adrian Ghinguleac.