Farul Constanța, anunț de ultimă oră despre Denis Alibec: „Au ajuns la un acord!”

Denis Alibec si Ricardo Florin Grigore in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si Farul Constanta, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 28 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Denis Alibec și-a prelungit contractul cu Farul! Astfel, atacantul ar urma să joace până în 2025 pentru formația patronată și pregătită de Gică Hagi.

Denis Alibec rămâne la Farul! Anunțul liderului din Superliga: „Au ajuns la un acord!”

Farul Constanța a anunțat că a bătut palma cu Alibec, fotbalist cu evoluții excelente în acest sezon, în care a bifat deja 11 goluri.

„Farul Constanța și Denis Alibec au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu încă două sezoane.

Revenit la Farul în vara anului trecut, Denis Alibec traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră, reușind momentan 11 goluri și 5 pase decisive pentru Farul în acest sezon.

Felicitări, Denis, și cât mai multe reușite în tricoul alb-albastru”, a fost anunțul făcut de liderul din Superliga.

Gică Hagi, sfaturi pentru Denis Alibec: „Nu joacă fotbal singur!”

Gică Hagi i-a cerut lui Denis Alibec să joace pentru echipă, chiar dacă vârful iese în evidență prin calitățile extraordinare pe care le are.

Denis Alibec se poate lăuda și cu cinci pase decisive, într-un sezon în care lupta la titlu se anunță una pe muchie de cuțit.

„Nu tot timpul jucăm la un nivel foarte mare, dar progresăm, creștem de la meci la meci, pentru el (n.r. – Alibec) e important să fie într-o echipă care să joace fotbal. El când se duce acolo, depinde și de ceilalți, nu joacă fotbal singur, nici eu n-am jucat singur, trebuie să fie o echipă”, a punctat recent Gică Hagi.

„E un jucător care ar prinde foarte bine la Rapid, ar fi iubit de public, având în vedere execuțiile pe care le are și tehnicitatea pe care o arată meci de meci. Cred că dacă ar ajunge la Rapid, publicul giuleștean ar uita foarte repede că a jucat la FCSB. Un jucător așa cum este el ar fi foarte iubit în Giulești”, a declarat Ovidiu Herea, la ProSport Special.

Publicat: 08 03. 2023, 17:54
Actualizat: 08 03. 2023, 17:56