Explicația pentru care FCSB a învins CFR Cluj. „Îi năucim, nu mai au minte. Îi înnebunești”
This browser does not support the video element.
FCSB s-a impus, scor 3-2, în derby-ul cu CFR Cluj, în etapa cinci din play-off-ul Superligii. Și a reușit acest lucru fără Daniel Bîrligea, Joyskim Dawa și Darius Olaru, esențiali pentru jocul echipei finanțate de Gigi Becali.
În acest context, omul de afaceri a explicat ce anume a făcut diferența în meciul de duminică, al cărui succes i-a asigurat FCSB-ul consolidarea poziției în clasamentul play-off-ului.
- În sezonul regulat, ambele meciuri dintre FCSB și CFR Cluj s-au încheiat la egalitate, 2-2, în tur, la Cluj, respectiv 1-1, în returul de pe Arena Națională.
În sezonul trecut, FCSB s-a impus de două ori (1-0 în ambele partide), a pierdut un meci (1-0), iar un meci a fost la egalitate (1-1).
Becali: „Îi năucim cu viteza de joc”
Finanțatorul FCSB a explicat cum a reușit să treacă de principalul contracandidat în cursa pentru titlu, deși din lot au lipsit trei dintre jucătorii esențiali ai campioanei en-titre.
„Înseamnă că avem echipă puternică și bună! Ai văzut, deci trebuie să te uiți la niște detalii mici, dar care sunt relevante la fotbal. E adevărat, ei făceau pressing, se juca mingea numai la noi. Dar când intram noi în posesie, ai văzut cum jucau? Giuf, giuf, vijelia din viteză!
Viteză de joc! Asta eu le spun. Bă, viteză de joc. Joc în viteză, joc în viteză, adică nu mai le da voie să facă preluare, pas, cum zic antrenorii. Nu are voie preluare, pas! Pas, pas, pas, pas, noi îi năucim cu viteza de joc. Când intrăm în posesia mingii, le năucim capul, nu mai au mintea, îi înnebunești”, a declarat Gigi Becali, luni, 21 aprilie, la palat.
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost foarte dur cu jucătorii săi după eșecul de pe Arena Națională.
Elias Charalambous, mesaj pentru jucătorii săi: „Când ei muncesc, putem obține rezultate pozitive”
Cu un joc mai puțin bun în prima repriză, deși s-a intrat la pauză cu un avans, în urma golului marcat de Cisotti, în minutul 41, tehnicianul FCSB, Elias Charalambous a ținut să sublinieze că rezultatul derby-ului cu CFR este unul foarte important.
„Este un rezultat foarte important. V-am spus că vrem să câștigăm. Sunt trei puncte foarte importante. Asta am reușit să facem. Nu am fost buni în prima repriză. Nu am jucat jocul nostru, nu am fost în formă bună, trebuie să fim sinceri.
CFR a avut mai multă posesie, noi am marcat într-un moment bun. E foarte important să marchezi într-un moment important, cum am făcut-o noi. Este un rezultat bun, am suferit până în ultimul moment.
Trebuia să fim mai concentrați. E bine că am câștigat cele trei puncte. Mi s-a părut că în fața lui Ștefan Târnovanu era un jucător la golul al doilea al celor de la CFR (n.r. marcat de Louis Munteanu în minutul 90+7). Vreau să revăd faza.
Credem că fazele fixe sunt importante. Dacă vedem statisticile, lucrăm mult și ofensiv și defensiv la fazele fixe. Am pregătit anumite acțiuni pentru acest meci, anumite faze fixe (n.r. la golul lui Chiricheș). A intrat, uneori ai și puțin noroc. Jucătorii muncesc. Când ei muncesc, putem obține rezultate pozitive”, a declarat Charalambous, la flash-interviu.
Potrivit tehnicianului, Juri Cisotti, jucătorul venit în iarnă de la Oțelul, este foarte important pentru echipa care luptă să își apere titlul de campioană.
„Juri Cisotti este foarte important, a ajutat echipa de când a venit. Când marchează goluri oameni care nu sunt în atac, este esențial pentru echipă. Cisotti poate înscrie, poate ajuta echipa să câștige”, a mai spus Charalambous.
Golurile partidei au fost marcate de Cisotti (min. 41 și 63) și Chiricheș (min 56), respectiv Munteanu (min. 67 și 90+7).