Eugen Trică știe cum se poate salva FC U Craiova de la retrogradare! Secretul, dezvăluit după FC U Craiova – „U” Cluj 3-2

Eugen Trică, antrenorul celor de la FC U Craiova, știe cum se poate salva echipa lui de la retrogradare. Oltenii au obținut o victorie importantă, în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 3-2.

Astfel, echipa patronată de Adrian Mititelu crede din nou în șansele ei când vine vorba despre lupta pentru evitarea retrogradării.

Eugen Trică a dezvăluit cum o va salva pe FC U Craiova de la retrogradare

FC U Craiova a reușit să se impună, scor 3-2, în fața celor de la Universitatea Cluj. Astfel, oltenii cred din nou că salvarea de la retrogradare este un obiectiv realizabil. La finalul partidei, Eugen Trică a lăudat atitudinea jucătorilor și a declarat că acesta este drumul pe care trebuie să meargă echipa lui Adrian Mititelu.

„Suntem bine, vreau să le mulțumesc suporterilor care au fost la înălțime. Ne-au încurajat până la final. Băieții mei au jucat foarte bine astăzi. Ne lipsea acea determinare. Azi au intrat hotărâți să câștige meciul, am reușit să revenim de la 1-0. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, am câștigat doar o finală. Le voi da două zile libere și de marți ne apucăm de treabă pentru că ne așteaptă o nouă finală. Determinarea a făcut diferența.

Trebuie să jucăm la fel ca astăzi. Dacă o vom face, va fi bine pentru toată lumea. Vorbim de o echipă cu tradiție, cu suporteri, care trebuie să rămână în prima ligă. Trebuie să ne antrenăm foarte bine, întâlnim o echipă puternică, UTA Arad. Fără atitudine nu putem câștiga meciurile rămase până la final. Se joacă până în ultima etapă, diferența o face atitudinea. Când intri în teren trebuie să dai 200% ca să câștigi meciul”, a declarat Eugen Trică, la finalul partidei cu Universitatea Cluj.

Eroul oltenilor, încântat după meciul cu U Cluj

Wlliam Baeten a reușit să marcheze două goluri în meciul cu Universitatea Cluj și a fost decisiv în victoria obținută de olteni. La finalul partidei, acesta a declarat că are încredere că FC U Craiova se poate salva de la retrogradare.

„Aceasta este Craiova, am fost uniți și așa ar trebui să fim în fiecare meci. Trebuie să continuăm, mai sunt două meciuri până la finalul campionatului. Este un război mare, este foarte greu. Dar, cu atitudinea potrivită, vom reuși. Cred în echipa noastră și în toți cei din club. Trebuie să reușim”, a declarat William Baeten.

Publicat: 27 04. 2024, 20:45