Eugen Neagoe este noul antrenor al Universității Cluj! Tehnicianul va semna contractul cu ardelenii în această seară | EXCLUSIV

Eugen Neagoe este noul antrenor al Universității Cluj! Sursele ProSport susțin că tehnicianul va ajunge în această seară la Cluj, cu avionul si semnează contractul, urmând ca mâine sa fie anunțat oficial.

Conform informațiilor noastre, cele două părți s-au înțeles prin telefon pe toate planurile, inclusiv cel financiar, iar dacă Neagoe va primi pe hârtie ce s-a discutat deja, își va pune semnătura pe contract.

Acesta va avea un contract pe sezonul în curs cu clauză de prelungire pentru încă un sezon, iar salariul va fi în jurul a 8.000 de euro pe lună.

Eugen Neagoe este noul antrenor al Universității Cluj! Tehnicianul va semna contractul cu ardelenii în această seară | EXCLUSIV

În cadrul emisiunii ProSport Live, președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a dezvăluit faptul că, în cursul zilei de joi, ardelenii vor anunța oficial cine va fi noul antrenor al echipei.

„În cursul zilei de mâine vom anunța exact numele noului antrenor. Suntem destul de aproape de a ajunge la o înțelegere, n-aș vrea să intrăm în detalii, dar mâine dimineață o să anunțăm noul antrenor”, a spus Radu Constantea, la ProSport Live.

Antrenorul era liber de contract din luna mai 2021, atunci când s-a despărțit de Astra Giurgiu. În această vară, Neagoe s-a aflat în discuții și cu o echipă din Egipt, de primă ligă, așa cum a anunțat ProSport, însă discuțiile nu s-au concretizat, astfel că va reveni în Superliga pentru a opta aventură în postura de „principal”.

De-a lungul carierei sale, Eugen Neagoe le-a mai antrenat pe FC U Craiova, Pandurii Târgu Jiu, FC Drobeta, Nea Salamis, Aris Limassol, Poli Iași, Sepsi OSK, Dinamo, FC Hermannstadt și Astra Giurgiu.

Meciul cu Sepsi i-a pecetluit soarta lui Erik Lincar

Radu Constantea a anunțat, la emisiunea ProSport Live, că decizia ca Erik Lincar să părăsească nou-promovata a fost luată de comun acord, în urma unei discuții purtate după jocul cu UTA Arad.

Atunci, tehnicianul și conducerea clubului au căzut de acord ca, în cazul în care formația va pierde și în fața celor de la Sepsi, să încheie colaborarea prematur.

„Am avut o discuție cu Erik după meciul de la Arad și am vorbit când ar fi benefică o schimbare. De comun acord am stabilit să luăm această decizie, dacă nu facem puncte nici cu Sepsi. Apreciez atitudinea lui Erik, e greu pentru el. Nu stă la un club dacă n-are rezultate. Nu va primi patru salarii compensatorii, suma va fi mai mică”, a spus Radu Constantea, la ProSport Live.

Publicat: 24 08. 2022, 20:19
Actualizat: 24 08. 2022, 22:21