Eroul lui U Cluj din victoria cu Farul, unicul supraviețuitor din „lista neagră” a lui Eugen Neagoe: „Am fost fericit când a plecat. Cu Sabău de la început ne puteam bate la play-off”

După ultima etapă din 2022, Eugen Neagoe i-a anunțat pe 6 dintre fotbaliștii pe care îi avea la Universitatea Cluj că nu se va mai baza pe ei și că sunt liberi să-și caute alte echipe. Printre cei care au primit vestea proastă a fost și Martin Remacle, mijlocașul belgian care a fost cel mai bun om de pe teren în victoria Universității cu Farul (2-0). Acesta a devenit unul dintre preferații lui Sabău, care l-a folosit titular, cu o singură excepție, în cele 8 partide din 2023.

„Am făcut o «fiesta» în Belgia. Aici mă simt ca acasă”

Jucătorul care a marcat golul doi împotriva liderului a recunoscut că a dat o mică petrecere în Belgia când a aflat de plecarea lui Neagoe. „Nu e vorba că trebuie să demonstrez mai mult, dar știam că dacă voi rămâne voi lupta să rămân aici. După 2 zile am aflat că trebuie să plece (n.r. Neagoe). Am făcut o „fiesta” în Belgia. Am fost fericit că pleca, să fiu sincer.

Oamenii pe care îi știam în Cluj mi-au spus lucruri bune despre noul antrenor și am fost fericit și am așteptat să mă întorc pentru a demonstra că am locul meu la U Cluj. Mă simt bine aici și pentru prima dată de când am venit în România mă simt ca acasă și nu mă văd la altă echipă în România, să fiu sincer”, a spus Remacle, care este împrumutat de U Cluj de la FC Botoșani.

„Domnul Sabău pregătește foarte bine antrenamentele și vorbește foarte mult cu noi”

Jucătorul care în România a mai evoluat la FC Botoșani, Pandurii și FC Voluntari simte că Universitatea ar fi prins play-off-ul, dacă Sabău venea de la începutul sezonului: „Cred că dacă actualul antrenor venea mai înainte ne-am fi putut bate pentru play-off.

De când a venit domnul Sabău am jucat mult mai bine decât cu precedentul antrenor. Cred că dacă era aici de la început…, dar nu știm. Pregătește foarte bine antrenamentele și vorbește foarte mult cu noi, iar mental este foarte bine și are o relație foarte bună cu jucătorii”.

Dar cu excepția lui Remacle, Eugen Neagoe pare că a avut dreptate când a creat lista fotbaliștilor de care „U” Cluj se putea debarasa. Doi jucători din acea listă au părăsit deja echipa, Ely Fernandes nu intră în calculele lui Sabău și a încercat să-și găsească echipă, în timp ce Horșia n-a prins nici un minut în 2023. Romario Pires este singurul pe care s-a mai bazat Sabău, dar fostul căpitan nu mai este un jucător de bază în primul 11.

Situația jucătorilor pe care Eugen Neagoe dorea să-i dea afară de la U Cluj:

  • Martin Remacle (jucător de bază)
  • Romario Pires (4 apariții, un singur meci ca titular în 2023)
  • Krystian Nowak (plecat la Bohemians, Irlanda)
  • Ely Fernandes (ieșit din calculele lui Sabău)
  • Roberto Romeo (plecat la Csikszereda)
  • Ovidiu Horșia (o singură convocare în lot, 0 minute în 2023)
Publicat: 06 03. 2023, 14:26