Eroul lui CFR Cluj din meciul cu Sepsi a dat cărțile pe față după victoria obținută în ultima secundă: „E ceva special!”. Mesaj dur pentru contracandidatele la locul doi: „Suntem favoriți”.

Philip Porwei Otele felicitat de Karlo Muhar după un gol marcat în meciul de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj SA si SC FC Voluntari SA, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Dr.Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, luni 29 ianuarie 2024. © FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES

Karlo Muhar, eroul lui CFR Cluj din meciul cu Sepsi, a dat cărțile pe față după ce a adus victoria echipei sale în minutele de prelungiri.

Croatul a făcut un joc excelent și a înscris ambele goluri ale trupei din Gruia, în vreme ce oaspeții au punctat prin Alimi, din penalty.

Karlo Muhar, eroul lui CFR Cluj din meciul cu Sepsi, a dat cărțile pe față

La finalul partidei, croatul s-a descătușat și a recunoscut că e un moment de-a dreptul special să aducă victoria echipei sale cu un gol marcat în ultima secundă a partidei.

Muhar e convins că CFR Cluj este favorită pentru a obține locul doi pe acest final de campionat, după ce FCSB și-a asigurat deja titlul.

„E ceva special să marchezi golurile victoriei, a fost coroana acestui meci pentru mine. Noi trebuie să dăm totul pe teren până în ultimul minut, fie că jucăm 90, 100, sau 120 de minute. Trebuie să avem răbdare și să ne gândim că putem marca și în ultima secundă, ceea ce s-a și întâmplat.

Ne-am chinuit să jucăm fotbal pentru că ei erau mereu pe jos, s-au apărat foarte mult. Am avut și puțin ghinion, dar am vrut să jucăm fotbal și asta a fost. Cred că suntem favoriți pentru locul doi, suntem organizați pe teren, dacă facem asta vor veni și golurile și vom juca bine”, a spus Karlo Muhar, după CFR Cluj – Sepsi 2-1.

Echipele de start

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camora – Muhar, Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, Fica
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Manea, Abeid, A. Radu, Aussi, R. Filip, El Kaddouri, Avonou, Otele, Serebe, Bîrligea
Antrenor: Francisc Dican

Sepsi: Niczuly – Oroian, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu – M. Ștefănescu, Alimi, Kallaku, Fl. Ștefan – Safranko, K. Varga
Rezerve: D. Moldovan, Gedo, Aganovic, Rența, R. Varga, C. Matei, Popsa, Batzula, Debeljuh
Antrenor: Bernd Storck

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitri: Marcel Bîrsan (Bucureşti) – Valentin Avram (Bucureşti), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Arbitru VAR: Costreie Sorin (Voluntari); Arbitru asistent VAR: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)

Publicat: 28 04. 2024, 23:58