Eroul giuleștenilor din Rapid – FCSB 2-2 a explicat execuția magnifică reușită cu călcâiul
Campioana FCSB avea 2-0 în minutul 87, dar formația lui Gâlcă a redus din diferență datorită execuției magnifice a unui jucător, care, ulterior, a restabilit egalitatea.
Echipa lui Gigi Becali a controlat clar primele 80 de minute ale meciului cu Rapid, dar totul s-a destrămat când Elvir Koljic a înscris cu călcâiul, de la aproximativ 8 metri.
Execuția magnifică reușită cu călcâiul în minutul 83 din Rapid – FCSB 2-2 a fost eplicată de eroul giuleștenilor
Ngezana a fost eroul negativ al campioanei FCSB în meciul de pe Arena Națională împotriva Rapidului, care a contat pentru etapa 6 din Superliga. Echipa lui Gigi Becali avea 2-0 în minutul 82, dar Koljic i-a readus în joc pe alb-vișinii.
Într-o primă fază, el s-a debarasat de Ngezana și a înscris cu călcâiul, de la 8 metri, mingea trecând peste piciorul fundașului, după care a intrat în poartă, pe lângă bară.
„Toată echipa e omul meciului, dacă pot să spun așa. Am luptat, am fost în dificultate, dar am reușit să marcăm două goluri, să luăm un punct. Sunt fericit că am marcat, mi-am ajutat echipa și sper să luăm puncte și în continuare.
La primul gol, am primit mingea în spate. Singura soluție era să dau cu câlcâiul. Am încercat, l-am prins pe Târnovanu pe picior greșit și mingea a intrat în poartă.
Am jucat contra campioanei. E greu, sunt jucători buni, echipă cu valoare. Poate sunt și ei obosiți. S-a simțit în ultimele minute, când am pus presiune. Noi jucăm mereu doar o repriză bine. Dar cu timpul o să reglăm și o să jucăm tot meciul bine.
Am mai stat să fac poze cu copiii, cu suporterii, că vin pentru noi. Le mulțumesc pentru atmosferă, inclusiv la 2-0 pentru FCSB. Ne-au împins din spate. Punctul ăsta e pentru ei”, a declarat Elvir Koljic la finalul confruntării, potrivit Prima Sport.
Borza a urmărit meciurile celor de la FCSB și știa că lui Ngezana nu îi place să joace lung
La rândul lui, fundașul central Denis Ciobotariu a recunoscut că este mulțumit de rezultat, în condițiile în care Rapid a marcat două goluri pe final de meci, egalând în primul minut al prelungirilor.
„Nu am făcut joc bun, să fim sincer, onești. Mister a fost inspirat cu schiumbările. M-am simțit ghinionist. Știți cum se spune, dacă nu ești acolo nu greșești. Trebuia să mă arunc în fața mingei, dar a fost deviată în poartă.
Nu înțeleg cum putem arăta bine la antrenament și la meci nu suntem în stare să facem poziționări și să respectăm ce am vorbit. Suntem o echipă. Când nu funcționează ceva cum trebuie, nu funcționează toată echipa. De asta era dânsul supărat și la fel și noi.
Faptul că nu am pierdut e bine, să luăm lucrurile pozitive. Vom corecta ce am greșit. Sunt convins că de la meci la meci vom arăta mai bine. Mă așteptam să egalăm. Am trăit meciuri de tot felul. Cei de pe bancă au venit cu plus. După egalare, am simțit că puteam câștiga.
Fanii ne-au ajutat, ca de fiecare dată, sunt fantastici. Încercăm dacă nu prin joc măcar prin atitudine să nu-i dezamăgim”, a mai transmis jucătorul Rapidului.
„A fost un meci muncit. Prima repriză nu a fost cea mai strălucită, ne bucurăm că am luat un punct. Noi am avut posesie, am construit bine, nu am finalizat și asta ne-a costat, că ei au făcut tranziție. Am pornit noi motoarele cu jucătorii de pe bancă. Jucătorii de pe bancă au adus un plus.
Am urmărit meciurile celor de la FCSB. Știam că Ngezana nu joacă lung, nu îi place. Mă așteptam. Am vrut să văd ce face, a fost duel 1-1, i-am luat mingea și asta a fost tot. Nu am vrut să cad, am vrut să continui și mă bucur că s-a marcat.
S-a acumulat oboseală și la mine cu meciurile de la echipa națională și de asta nu am dat randament până acum. Important e că nu am pierdut. Analizăm, ne antrenăm și cu Metaloglobus trebuie să câștigăm”, a completat Andrei Borza.