Emil Boc, primarul Clujului, atac devastator și acuzații de blat, după ce Universitatea a ratat play-off-ul Superligii! Doi jucători de la Petrolul Ploiești, nominalizați: „Uitați-vă ce fac! Rușinea fotbalului românesc”

Cunoscut ca un suporter al Universității Cluj și un om care a susținut mereu echipa din postura pe care o ocupă, primarul Clujului a avut o reacție neobișnuită pentru un om politic, după ultima etapă din sezonul regulat.

Emil Boc a acuzat Petrolul că i-a permis lui Sepsi să marcheze golul care a calificat echipa din Sfântu Gheorghe în play-off, în minutul 90+2.

Emil Boc, primarul Clujului, atac devastator și acuzații de blat, după ce Universitatea a ratat play-off-ul Superligii: „Uitați-vă ce fac! Rușinea fotbalului românesc”

Universitatea Cluj a ratat play-off-ul Superligii, după remiza cu FC Voluntari, scor 0-0. În schimb, Sepsi s-a calificat dramatic, cu un gol marcat în minutul 90+2, în partida cu Petrolul Ploiești.

„Petrolul – rușinea fotbalului românesc! Cum să nu îți aperi corect șansele? Cum să faci un simulacru de apărare la golul doi primit în meciul cu Sepsi? Oricine se uită la această fază poate observa cum invitați și lăsați adversarul să vă dea gol!” acuză edilul din Cluj Napoca, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acuze fără precedent, din partea unui primar: „Cum vă permiteți să distrugeți încrederea în sport, fair-play și corectitudine?”

Primarul explică la ce se referă când face aceste acuze și îi bănuiește de non-combat pe doi jucători.

„Vă rog să vă uitați la jucătorul Țicu de la Petrolul care invită pe Sepsi să atace! Vă rog să vă uitați la jucătorul Papp de la Petrolul cum intră cu ambele picioare, ca să fie penalty, și era penalty dacă nu era gol!”, a scris Emil Boc, în postarea însoțită de un video cu golul din minutul 90+2, marcat de Sepsi.

Politicianul își încheie mesajul făcând referire la lipsa de fair play: „Cum vă permiteți să distrugeți încrederea în sport, fair-play și corectitudine? Vă bateți joc de un sport atât de minunat și veți rămâne o pată neagră în istoria fotbalului românesc! Resetați corectitudinea în fotbalul românesc pentru că ne scufundăm în promiscuitate”.

 

 

Știam că Sepsi conducea la pauză pe Petrolul, apoi am primit informația că au marcat, dar nu am reușit…Strategia a fost să ținem, să ținem, dar am dat de un adversar care nu și-a dorit nimic…În vestiar am vorbit, nu a fost chiar o ședință, dar a spus toată lumea ce simte. Toată lumea e dărâmată mental acum, dar lucrurile astea te întăresc. Clar vom fi mai buni în meciurile viitoare, asta e rețeta – Alex Chipciu

Publicat: 09 03. 2024, 08:46
Actualizat: 09 03. 2024, 08:53