Emil Boc jubilează după remontada reușită de U Cluj în meciul cu Rapid: „Victorie la București!”

Emil Boc, primarul din Cluj, a ținut să o felicite pe „U”, echipa lui Neluțu Sabău, pentru faptul că a reușit să o întoarcă pe Rapid și să câștige, scor 3-2, pe stadionul Giulești din Capitală.

Emil Boc jubilează după remontada reușită de U Cluj în meciul cu Rapid: „Victorie la București!”

Universitatea Cluj a revenit de la 2-0 contra Rapidului și a reușit să câștige, scor 3-2, în cea de-a 17-a etapă din Superliga. Emil Boc, primarul din Cluj, a fost de-a dreptul uimit când a văzut remontada „șepcilor roșii”.

„Bravoooo, ‘U’ Cluj! Victorie la București cu Rapid! Revenire incredibilă de la 0-2! Bravoo, ‘U’, suntem mândri de voi! Alături de ‘U’, și la bine, și la greu! Rapid – ‘U’ 2-3!”, a scris Emil Boc pe Facebook.

Neluțu Sabău, speriat total la 2-0 pentru Rapid: „În momentul în care ești condus foarte multe lucruri îți trec prin minte”

În contextul în care Rapid a condus cu 2-0, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, se teama ca echipa sa să nu încaseze mai multe.

„Foarte multe lucruri îți trec prin minte în momentul în care ești condus, să nu iei multe. Nu a fost vorba să îi scutur, am spus să credem mai mult, pentru că putem să câștigăm acest joc. Am intervenit ca să reparăm anumite greșeli, sistemul de joc. Sunt acele momente în care trebuie să găsești soluții. De data aceasta au ieșit lucrurile așa cum trebuia să iasă.

De speculat, sigur, noi trebuia să fim mult mai compacți, jucau foarte repede, rămâneau de multe ori cu fundașii centrali liberi și nu ieșeau de acolo. Acolo am reușit să corectăm anumite lucruri. Sigur, acea echipă compactă, să nu lăsăm spații, să îi obligăm să joace mai mult lateral. (n.r. cum a fost primit în Giulești) Foarte bine, ca de fiecare dată. Îmi sunt dragi, m-am simțit foarte bine aici, am toate aprecierea pentru oamenii care vin, așa trebuie să arate suporterii.

Îmi pare rău pentru ei, mă bucur pentru mine și jucătorii mei, la fel pentru suporterii mei până la urmă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului Rapid – U Cluj 2-3.

Publicat: 28 11. 2023, 17:43