Elias Charalambous pare că abia a așteptat să scape de Malcom Edjouma! Gestul care trădează că antrenorul FCSB nu prea îl suporta pe mijlocașul francez: „E istorie”

Elias Charalambous pare ca abia a asteptat sa scape de Malcom Edjouma! Gestul care tradeaza ca antrenorul FCSB nu prea il suporta pe mijlocasul francez: „E istorie”
Vezi galeria foto - 4 poze

Elias Charalambous nu pare deloc afectat de plecarea lui Malcom Edjouma de la FCSB. Mijlocașul francez în vârstă de 26 de ani a părăsit deja România pentru a merge în Italia, unde a ajuns la un acord cu Bari, grupare din Serie B.

Malcom Edjouma „e istorie” pentru FCSB, susține antrenorul echipei. Elias Charalambous pare că abia a așteptat să scape de mijlocașul francez

Malcom Edjouma a părăsit-o pe FCSB după un sezon și jumătate și se va alătura italienilor de la Bari, alături de care va evolua în Serie B. Despre plecarea mijlocașului francez se vorbea deja de săptămâni bune, iar în cele din urmă Gigi Becali a acceptat să îl cedeze pentru suma de 200.000 de euro. Edjouma va semna cu Bari sub formă de împrumut, însă italienii îl vor putea cumpăra definitiv la finalul sezonului pentru încă 700.000 de euro, așa cum ProSport a informat în exclusivitate.

Plecarea lui Edjouma de la FCSB nu pare să îl afecteze pe Elias Charalambous, mai ales că antrenorul l-a folosit rar pe francez în acest sezon. În ultimele 3 meciuri oficiale disputate de roș-albaștri, Edjouma a intrat pe teren mereu din postura de rezervă și a jucat, adunat, 21 de minute (3 minute cu CSKA 1948 Sofia, un minut cu CFR Cluj și 17 minute cu Nordsjaelland).

Dacă există o ofertă concretă nu e decizia mea, trebuie vorbit cu patronul, cu MM, ei decid ce jucători pleacă. Jucătorul e aici, e profesionist, își face treaba, se antrenează zilnic cu noi, nu face probleme”, spunea Charalambous înainte de Edjouma să ajungă la un acord cu Bari și Gigi Becali să îi dea drumul.

Faptul că Edjouma nu se afla tocmai în grațiile lui Elias Charalambous este confirmat și de ultima declarație a antrenorului de la FCSB. Înaintea returului cu Nordsjaelland din Danemarca, Charalambous a spus că Edjouma „e istorie pentru club”:

„Edjouma nu a făcut deplasarea, el este deja istorie pentru acest club, a plecat. E un jucător bun şi îi doresc succes în viitor, dar este istorie”, a spus Charalambous, înainte de Nordsjaelland – FCSB.

Ce mesaj a avut Edjouma pentru FCSB la despărțire

Malcom Edjouma a părăsit România, miercuri, 16 august, iar joi urmează să efectueze vizita medicală la Bari. Întâmpinat de reporteri în Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, mijlocașul central în vârstă de 26 de ani a transmis un mesaj pentru FCSB.

(n.r. – Un pas mare pentru tine?) Da, da, un pas mare. Vom vedea ce se va întâmpla acolo, dar sunt foarte fericit că voi avea posibilitatea de a-mi arăta calitatea în altă țară. (n.r. – Ai așteptări mari?) Da, știu că trebuie să stau concentrat, serios, să arăt ce am arătat și în România și cred că totul va fi ok.

(n.r. – Ce le urezi celor de la FCSB?) Le urez numai bine, le urez să meargă în grupe (n.r. – în Conference League) și să câștige campionatul”, a declarat Malcom Edjouma, la plecarea din România.

Pentru FCSB, Edjouma a marcat 14 goluri și a oferit 4 pase decisive în 61 de meciuri.

Publicat: 17 08. 2023, 11:15