Elias Charalambous e gata să fie dat afară de Gigi Becali: „Antrenorul e în pericol din prima zi”
FCSB a fost din nou învinsă în Superliga României, de această dată FC Botoșani fiind echipa care s-a impus în fața campionilor.
Formația pregătită de Leo Grozavu a reușit să câștige cu 3-1, după ce a fost condusă cu 0-1 de FCSB.
Elias Charalambous e gata să fie dat afară de Gigi Becali: „Antrenorul e în pericol din prima zi”
După meci, Elias Charalambous a venit la interviu și nu a evitat întrebările dificile. Întrebat despre o posibilă ruptură între el și patron din cauza rezultatelor sub așteptări, tehnicianul cipriot a declarat că orice antrenor este în pericol de a fi demis încă din prima zi în care semnează cu un club.
Tocmai din acest motiv, antrenorul nu se gândește la o posibilă demitere, ci încearcă să găsească soluții pentru a redresa clubul. Totodată, Elias Charalambous a ținut să le ceară scuze fanilor pentru înfrângerile suferite de FCSB în acest start de sezon în Superliga României.
Campioana României a adunat 7 puncte în primele 10 etape ale acestui sezon, mult sub așteptările fanilor și a patronului Gigi Becali.
Elias Charalambous le-a cerut scuze fanilor pentru eșecul cu FC Botoșani
De asemenea, Charalambous a spus că acum tot focusul celor de la FCSB este pe debutul în Europa League, acolo unde campioana României o va întâlni în prima etapă pe Go Ahead Eagles.
„Cred că am început bine meciul. Înainte de a marca am avut 3-4 ocazii. Apoi nu știu ce s-a întâmplat. Exact când am marcat am primit golul egalizator.
Am început bine și partea a doua, dar după ce adaversarul a marcat golul de 2-1 ne-am pierdut concentrarea. Probabil că atunci când nu câștigi meciuri apar lucruri negative în mintea ta.
Nu e nicio scuză. Le cer scuze fanilor, dar nu am nimic în plus de spus. Chiar încerc să aflu motivele. Dacă te uiți, am marcat de multe ori primii. În multe partide pierdute sau egaluri am reușit să marcăm.
E ciudat. Căutăm să găsim soluția. Chiar nu pricep ce se întâmplă. Meciurile trec și nu pot să explic situația. Haideți să începem să câștigăm meciuri, după mai vedem. E aceiași întrebare ca mai devreme.
Antrenorul e în pericol din prima zi. Face parte din slujba noastră. Încercăm să muncim cât putem de bine
Acum trebuie să ne focusăm pe Europa League. Trebuia să câștigăm pentru a avea încredere”, a declarat Elias Charalambous, la Prima Sport.