Elias Charalambous e convins că derby-ul cu Dinamo e momentul ideal pentru revitalizarea FCSB: „Cea mai bună metodă”

Începutul de sezon pentru FCSB este unul dificil, căci după trei etape este o singură victorie în dreptul echipei finanțate de Gigi Becali. Elias Charalambous este convins, însă, că derby-ul cu Dinamo, de sâmbătă, ora 21.30, este momentul ideal pentru revitalizarea FCSB.

Ambele echipe vin după câte o înfrângere în Superliga: FCSB cu Farul, iar Dinamo cu Oțelul, însă pentru FCSB  este și mai importantă victoria din derby, având în vedere și eșecul din preliminariile Ligii Campionilor, unde a pierdut, pe teren propriu, în fața celor de la Shkendija, scor 1-2 (1-3 la general). „Veteranul” FCSB Vlad Chiricheș s-a prăbușit emoțional după eliminare, iar aceasta a fost atmosfera întregii echipe, motiv pentru care Charalambous a subliniat că trebuie „reparată” echipa.

Charalambous, optimist înaintea derby-ului cu Dinamo, momentul ideal pentru revitalizarea FCSB: „Cea mai bună metodă”

Elias Charalambous este convins că derby-ul cu Dinamo, din etapa 4 din Superliga, este momentul ideal pentru revitatlizarea FCSB, care trece printru-un moment dificil pe început de sezon.

Cu numai o victorie din trei meciuri jucate de la debutul campionatului, dar și cu un moral la pământ după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor, FCSB are nevoie de o victorie cu Dinamo.

„Vom încerca să câștigăm ca să schimbăm lucrurile. Ca în toate derby-urile, e greu, vom încerca să câștigăm ca să schimbăm lucrurile.

E cel mai bun moment să jucăm un astfel de meci. Cea mai bună cale e să câștigăm un derby pentru a ne reveni. Să găsim scuze, să vorbim, să vorbim nu ajută. Cea mai bună metodă să ne revenim e să câștigăm meciuri.

Această echipă are calitate. Nu am arătat-o în acest început de sezon, dar nu trebuie să uităm cine sunt acești băieți. Mulți dintre ei reprezintă echipa națională, fotbalul românesc, joacă în echipa națională. Haideți să judecăm lucrurile în maniera corectă.

Dacă nu câștigăm meciuri, e clar că trebuie să reparăm ceva. Nu e vorba doar de apărare, de atac. Fotbalul e un joc colectiv. Trebuie să reparăm toată echipa, nu doar atacul sau apărarea”, a declarat Elias Charalambous, în conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo.

FCSB a câștigat nouă din ultimele zece partide directe, iar cel mai categoric rezultat a fost în septembrie 2021, 6-0 (Superliga), urmat de cel din octombrie 2024, cu 4-0 (Cupa României). Cel mai recent succes al „câinilor” a fost în februarie 2021, în Cupa României, scor 1-0.

FCSB și Dinamo, două puncte diferență în clasament

Campioana României, FCSB, se află pe locul 9 în clasamentul Superligii, cu 4 puncte, la egalitate cu alte patru echipe, în timp ce Dinamo ocupă locul 13, cu 2 puncte, la egalitate cu Hermannstadt.

În acest moment, pe primul loc se află Farul Constanța, cu 10 puncte, cu trei victorii și o remiză, fiind urmată de Rapid și Universitatea Craiova, cu câte 7 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat.

Derby-ul Dinamo – FCSB va fi arbitrat de Horațiu Feșnic, care se află la al 40-lea meci pe care îl conduce pentru fiecare dintre cele două echipe.

Publicat: 02 08. 2025, 12:35