Elias Charalambous a recunoscut că Dinamo a meritat victoria: „Am obosit să repet. Trebuie să vedem de ce facem atâtea greşeli”
Elias Charalambous a recunoscut că Dinamo București a meritat victoria în derby-ul cu FCSB, din etapa a patra a noului sezon de Superliga României.
Reamintim că echipa pregătită de Zeljko Kopic s-a impus cu scorul de 4-3, la capătul unui meci extrem de spectaculos, care s-a disputat pe Arena Națională din capitală.
Elias Charalambous recunoaște superioritatea „câinilor”
Elias Charalambous s-a arătat extrem de dezamăgit de faptul că echipa pe care o pregătește a cedat în derby-ul disputat în fața celor de la Dinamo București, scor 4-3.
Tehnicianul celor de la FCSB a recunoscut că echipa pregătită de Zeljko Kopic a fost superioară în partida disputată pe Arena Națională din capitală. Totodată, acesta a declarat că va încerca să identifice care este motivul pentru care campioana României încasează atât de multe goluri.
„Trebuie să găsim motivul pentru care primim goluri atât de ușor. Am reușit să marcăm repede, aveam totul în mâinile noastre. Mingea a ajuns foarte ușor în preajma porții noastre. Cred că obosesc să spun aceleași lucruri mereu. Am avut multe probleme astăzi, mai ales pe partea dreaptă. Când înscrii trei goluri și primești patru într-un derby, nu au ce pretenții să ai.
E un derby, repet. Am marcat trei goluri. Dacă primești patru goluri, înseamnă că ceva nu merge. Au fost greșeli făcute foarte ușor. Cred că e prima oară de când sunt aici când primim patru goluri, cu excepția meciurilor din Europa. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg.
Încerc să găsesc problema, ca să câștigi trebuie să înscrii. Asta am reușit să facem. Problema e că am primit goluri ușor, că am făcut greșeli mari. Dinamo a arătat că și-a dorit mai mult să câștige acest meci. Trebuie să găsim motivul, am spus-o în fiecare săptămână. Să vedem de ce nu ne prezentăm așa cum ar trebui.
Tănase, cred că a fost MVP-ul meciului. Din nefericire, am pierdut meciul. E normal să nu avem noi MVP-ul. Îmi doream mai multe de la unii jucători, trebuie să ne îmbunătățim la nivel de greșeli individuale.
Am primit patru goluri, înseamnă foarte multe greșeli, care s-au văzut și la penalty-urile primite. Trebuie să vedem ce putem face.
Poate fi o problemă de mentalitate. Am mai spus-o în ultimele săptămâni. (E epuizare?) Poate acesta e motivul, trebuie să găsim soluția.
E clar că trecem printr-o situație dificilă, e firesc să încerci să găsești soluții. Sunt aici să spun adevărul, acesta este adevărul. Tot ce putem face este să încercăm să câștigăm următorul meci.
Astăzi, Musi a fost într-o formă bună, am avut o problemă pe partea noastră dreaptă. Știm că Musi e un jucător de calitate, acum joacă la o altă echipă”, a declarat Elias Charalambous, la DigiSport.