„El va fi primul jucător al Universității Craiova vândut pe 10 milioane de euro. Puțină lume observă asta”. Iar anunțul vine tocmai de la un fotbalist din lotul lui Mirel Rădoi! EXCLUSIV

Vânzarea unui jucător pentru 10 milioane de euro ar însemna pentru Universitatea Craiova fixarea recordului all-time la acest capitol pentru clubul din Oltenia. Dar și un reper important în contextul tuturor transferurilor efectuate de echipele românești de-a lungul timpului.

Pentru bugetul alb-albastru, ar fi o „intrare” cu impact masiv, dacă ne raportăm, spre exemplu, la faptul că în Bănie s-au cheltuit în această vară, pe un număr impresionant de jucători noi, 4,33 milioane euro exclusiv pe sume de transfer, potrivit transfermarkt.com.

Dincolo de discuțiile „clasice” care fac deliciul presei în jurul sumelor de transfer vehiculate bombastic pentru fotbaliști români, cele mai multe fără acoperire în realitate finalmente, rareori un fotbalist acceptă să discute concret despre acest subiect, punctual, și cu atât mai puțin când e vorba despre unul din colegii lui de echipă!

Însă, în exclusivitate pentru ProSport, avem azi o voce importantă din lotul lui Mirel Rădoi care, prin prisma experienței acumulate și evaluând onest coechipierii lui, a acceptat să numească primul jucător al Universității Craiova vândut pe 10 milioane de euro. Mai mult, să-și argumenteze interesant opțiunea!

Ar deveni recordul all-time al Craiovei și pe podiumul istoric din Superliga

Un jucător al Universității Craiova vândut pe 10 milioane de euro ar seta, după cum spunea, recordul all-time al clubului pe acest segment. Iată cum arată acum top 5 fotbaliști exportați de olteni, în ordinea sumei de transfer achitate:

  1. Valentin Mihăilă (Parma) – 9,1 milioane euro
  2. Alexandru Mitriță (New York FC) – 8
  3. Alexandru Cicâldău (Galatasaray) – 6,5
  4. Andrei Ivan (Krasnodar) – 3
  5. Alexandru Băluță (Slavia Praga) – 2,65

Doar Dennis Man, vândut de FCSB la Parma pentru 12,6 milioane euro, și Nicolae Stanciu, transferat de același club la Anderlecht pentru 11 milioane de euro, ar depăși nivelul unde ar putea ajunge Universitatea Craiova printr-o astfel de mutare.

„Asta îl face și mai mult un jucător atractiv pentru fotbalul de nivel înalt în 2025”

Cu ocazia unui amplu interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport, care poate fi descoperit în integralitate aici, mijlocașul Tudor Băluță sosit în această vară la Universitatea Craiova a acceptat să răspundă și o provocare sensibilă. Asta pentru că a trebuit să se raporteze la actualii săi coechipieri din lotul lui Mirel Rădoi: „Care crezi că va fi primul jucător al Universității Craiova vândut pe 10 milioane de euro?”

Iată răspunsul internaționalului de 26 de ani, legitimat în trecut peste hotare la Brighton (Anglia), ADO Den Haag (Olanda), Dinamo Kiev (Ucraina) sau Slask Wroclaw (Polonia):

„Sunt foarte mulți jucători tineri și foarte tineri în lotul Universității Craiova de acum și e posibil ca, la calitățile lor, să explodeze, cum se spune. Dar, dacă ne raportăm doar la realitățile de acum, aș spune că Ștefan Baiaram va fi primul pe 10 milioane de euro, dacă trebuie să răspund exact la întrebare. E tânăr, foarte talentat, într-o formă foarte bună iar eu simt că o va ține tot așa sezonul ăsta! Mai mult decât atât, este un tip foarte serios și muncitor, care se implică mult în dezvoltarea lui ca fotbalist. Ce observă foarte puțină lume și cred că este foarte important: aleargă enorm, are un aport defensiv remarcabil, spre exemplu cu Istanbul Bașakșekir era uneori aproape fundaș stânga. Baiaram chiar muncește enorm dincolo de atribuțiile lui ofensive! Iar asta îl face și mai mult un jucător atractiv pentru fotbalul de nivel înalt”

FOTO: Sport Pictures

Ștefan Baiaram: exploziv, polivalent și „pe val”

La 22 de ani, Ștefan Baiaram a avut un start de sezon exploziv sub comanda lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova și în noul sistem implementat de tehnicianul oltenilor. Cu randament excelent atât în Superliga, cât și în cupele europene, ajungând în premieră la naționala României.

În ciuda vârstei, se apropie deja de 200 de meciuri în Superliga și e un fotbalist care impresionează prin polivalență, având evoluții bune ca mijlocaș central ofensiv, atacant central, al doilea vârf, extremă stânga sau dreapta!

Deși cota lui pe transfermarkt.com este acum de doar 2 milioane euro, Mihai Rotaru, principalul finanțator al Universității Craiova a dezvăluit că există interes amplu pe seama lui Baiaram și a exemplificat cu o ofertă primită de olteni în ultima zi de mercato estival tocmai de la Istanbul Bașakșehir, echipa turcă eliminată de Universitatea din Conference League.

Potrivit lui Rotaru, oferta turcilor a pornit de la 2,7 milioane euro și a crescut până la 4,5 milioane euro, omul de afaceri simțind că ar fi existat potențialul unor negocieri spre 6 milioane de euro, dacă timpul scurt nu ar fi blocat lucrurile, fiind ultima zi de perioadă de transferuri în Turcia.

Publicat: 02 10. 2025, 11:00