Ei sunt mercenarii din Superliga! Topul fotbaliștilor din noul sezon care au îmbrăcat cele mai multe tricouri în campionat până azi: „Sărăcia ucide loialitatea”. EXCLUSIV

Mai sunt doar câteva zile până când sezonul 2025/2026 din Superliga va lua start, loturile celor 16 formații din competiție propun cunoștințe vechi, nou-veniți dar și reveniri spectaculoase.

Într-un fotbal modern în care loialitatea față de un singur club gravitează între desuet și excentricitate, ProSport îți prezintă o altfel de avancronică a campionatului, prin prisma mercenarilor din Superliga: fotbaliștii care au îmbrăcat tricoul celor mai multe formații la nivel de prim eșalon!

Este vorba exclusiv de jucători care se află în prezent în componența vestiarelor din sezonul ce stă să înceapă, iar topul e alcătuit pe baza numărului de echipe diferite pe care aceștia le-au reprezentant exclusiv în Superliga, nu și în alte competiții.

Totodată, în încercarea de a găsi o posibilă explicație relevantă pentru acest trend exemplificat de recordurile din demersul nostru, avem reacția în exclusivitate a unui agent de jucători cu experiență pe piața internă!

Top 3 mercenari din Superliga în acest sezon e deschis de Cătălin Straton

La 35 de ani, portarul Cătălin Straton a bifat deja echipa cu numărul 8 pentru care joacă la nivel de Superliga! Asta pentru că a a jucat deja în Superliga cu CFC Argeș, ediția 2022/2023, club cu care a promovat acum.

Debutul lui Straton la primul eșalon vine încă din sezonul 2009/2010, când juca pentru Rapid București. Ulterior se poate mândri cu faptul că a luptat în Superliga pentru toți granzii bucureșteni, câtă vreme în ediția 2019/2020 a apărat pentru Dinamo, iar în cea următoare, 2020/2021, pentru FCSB!

Între timp, de la Rapid până la FCSB, a mai jucat la nivelul maxim intern pentru FC Vaslui, Universitatea Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași, numele care completează lista de opt.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Sergiu Buș: 9 echipe diferite, la două dintre ele a jucat în două rânduri!

Atacantul Sergiu Buș este cu trei ani mai tânăr, are așadar doar 32 de ani, dar a strâns deja 9 formații diferite pentru care a jucat deja în Superliga! Iar noul sezon intern îl va regăsi în tricoul celor de la FC Hermannstadt, așadar nu își va lărgi palmaresul inedit. Locul 2 în topul mercenarilor din Superliga în această ediție.

Și Buș a debutat de mult în campionat, în același sezon 2009/2010 ca și Straton, dar pentru CFR Cluj. Ulterior s-a mutat spre FCM Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș și Corona Brașov, într-un veritabil careu al Ardealului încheiat în 2014. După experiențe peste hotare, a revenit în fotbalul românesc la Astra Giurgiu (2016/2017), a trecut ulterior la FCSB și, până să ajungă sub comanda lui Măldărășanu la Hermannstadt, a mai bifat la primul eșalon Chindia Târgoviște și Poli Iași!

Interesant e că la Mediaș a avut chiar două experiențe diferite, 2012/2013 și 2019/2020, la fel și la CFR Cluj, după anii debutului revenind în Gruia în perioada 2021-2023! Iată cum arată topul golurilor marcate de Buș în Superliga pentru fiecare dintre cele 9 echipe reprezentate până azi:

  • 10 – Gaz Metan Mediaș
  • 9 – Corona Brașov
  • 6 – FCM Târgu Mureș
  • 3 – FC Hermannstadt, Poli Iași
  • 2 – Astra Giurgiu, FCSB
  • 1 – CFR Cluj
  • 0 – Chindia Târgoviște

© FOTO: Valentin Macrea/SPORT PICTURES

Mihai Roman a ajuns deja 10 echipe diferite în Superliga!

Locul 1 e ocupat de un alt atacant, care va bifa aproape sigur echipa cu numărul 10 în Superliga în acest sezon: Mihai Roman! Vârful nou-promovat cu CFC Argeș, la fel ca Straton, a împlinit la final de mai 33 de ani și a căpătat o experiență incontestabilă. Lista lui de 10 echipe care fixează recordul actual în campionat a fost posibilă însă și pentru că fotbalistul craiovean a debutat la Craiova „lui Mititelu” iar ulterior a jucat la Craiova „lui Rotaru”.

Ca și în cazul celorlalte nume de pe podium, sezonul 2009/2010 reprezintă debutul în Superliga. Mihai Roman a îmbrăcat tricoul oltenilor care l-au format ca jucător apoi a semnat cu Petrolul Ploiești. Dincolo de aparițiile în tricoul „lupilor galbeni”, bifează meciuri în campionat, sub formă de împrumut, pentru U Cluj, CS Turnu Severin și Săgeata Năvodari!

În 2014 e transferat de Pandurii Tg. Jiu, după două sezoane se mută în străinătate, iar la revenirea în fotbalul nostru semnează cu Universitatea Craiova, clubul din Superliga condus de Mihai Rotaru. De aici e împrumutat la alte două echipe care îi lărgesc „zestrea” carierei în primul eșalon de la noi: ACS Poli Timișoara și FC Botoșani!

Finalmente, în 2022 devine definitiv jucătorul moldovenilor. În ediția 2023/2024 revine la Petrolul Ploiești iar acum e gata să joace în prima ligă pentru… CFC Argeș!

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cinci jucători ar putea schimba oricând topul mercenarilor

Există cinci alți jucători în activitate care ar putea influența top 3 al mercenarilor din Superliga dacă vor semna cu noi echipe din campionat în următoarea perioadă.

Vlad Achim (32 ani) are 7 cluburi reprezentante în Superliga până azi în portofoliu, s-a despărțit recent de FCU Craiova (Liga 2). Un eventual transfer în primul eșalon, la o echipă pe care nu a mai reprezentat-o până azi, l-ar face să îl egaleze pe Cătălin Straton. Momentan, Achim a bifat în Superliga meciuri pentru Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Constanța, FC Voluntari, FCSB, FC Botoșani, Dinamo, FCU Craiova.

Sergiu Buș ar putea fi egalat de Răzvan Grădinaru (29 ani), liber de contract după experiența în Cipru la Karmiotissa și care are până în prezent 8 echipe reprezentate în Superliga: FCSB, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Poli Iași, FC Voluntari, Viitorul Constanța, Gaz Metan Mediaș, Dinamo. Dacă semnează în Superliga, cu alte echipe decât cele din CV…

Atacantul Vlad Morar (31 ani) ar fi putut bifa echipa cu numărul 10 și să-l egaleze pe Mihai Roman! Doar că CFC Argeș, cu care a promovat vara asta ca și Roman, l-a pus pe liber! Rămâne momentan la bornele: U Cluj, Petrolul Ploiești, FCM Tg. Mureș, Viitorul, FC Voluntari, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș, Dinamo, Farul Constanța. Și nu e inclus în top pentru că, la acest moment, nu e în lotul vreunei formații de Superliga.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Fundașul Alin Dobrosavlevici (30 ani, foto sus) a jucat în Superliga îmbrăcând până azi tricourile celor de la ACS Poli Timișoara, FCM Tg. Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, FC Hermannstadt, Viitorul Constanța, Farul Constanța, CFC Argeș și Gloria Buzău. Tot 9 formații, dar acum e liber de contract după „dezintegrarea” vestiarului buzoian în urma retrogradării. Ca și Morar, un nou club în premieră din Superliga ar însemna să-l egaleze pe Mihai Roman, cu 10 echipe!

Neluț Roșu (31 ani) are deja 10 echipe de Superliga în CV, dar Oțelul Galați l-a pus pe liber în această vară și, nefiind momentan în aria jucătorilor de prim eșalon pentru noul sezon, nu îl putem pune lângă Mihai Roman în fruntea mercenarilor. Roșu a reprezentat Concordia Chiajna, FC Botoșani, CFR Cluj, Viitorul Constanța, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, FC Voluntari, Dinamo și Oțelul Galați. Un club nou în Superliga ar însemna detronarea lui Roman!

De ce „sărăcia bate loialitatea”

Un agent de jucători cu ani mulți de experiență pe piața internă comentează topul nostru și răspunde la una din cele mai provocatoare întrebări: de ce nu găsim tot mai rar exemple de fotbaliști în Superliga care să se identifice timp de sezoane la rând cu același club?

E suficient să ne uităm la cluburile pe unde au trecut Buș sau Roman și răspunsul e evident. La fiecare sunt 4 din 9 și 4 din 10 cluburi care au dispărut pe parcurs! Sărăcia ucide loialitatea, cam așa s-ar rezuma răspunsul. Să fim serioși: ce jucător nu și-ar dori pentru cariera lui stabilitate? Și în fotbal, ca în orice profesie, îți dorești un job stabil, plătit corect, ca să ai echilibru în viață. Dar, pe de o parte, e o piață liberă și când ești plătit prost, mergi unde există premise de mai bine. Pe de altă parte, sărăcia generalizată din fotbalul românesc duce la situații în care ei nu mai sunt plătiți cu lunile, apoi cluburile chiar dispar în faliment. Și-atunci, normal, ești forțat să supraviețuiești sportiv în altă parte!”

Publicat: 02 07. 2025, 19:33
Actualizat: 03 07. 2025, 07:24