E pericol! Ungurul Viktor Orban a cerut să fie prezent la meciul Csikszereda – Rapid, iar măsurile de securitate vor fi drastice, după scandalul cu Dinamo
Vineri, 25 iulie, de la ora 22:00, se joacă Csikszereda – Rapid. Premierul maghiar Viktor Orban a cerut să fie prezent la meci, astfel că măsurile de securitate vor fi drastice.
Nou-promovata Csikszereda primește vineri, 25 iulie, replica Rapidului, în etapa 3 a Superligii, iar la partidă va fi și un spectator de lux, premierul maghiar Viktor Orban.
Măsuri de securitate fără precedent la Csikszereda – Rapid, după scandalul cu Dinamo, în contextul în care ungurul Viktor Orban va fi în tribune
Abia s-au stins ecourile scandalului de la meciul Csikszereda – Dinamo, iar valurile sunt, din nou, învolburate. Înainte de targerea la sorți a țintarului Superligii, oficialii formației din Miercurea Ciuc au trimis o cerere către Liga Profesionistă de fotbal.
„Vă rugăm să ne programați să evoluăm pe teren propriu în etapa a 3-a. Avem un eveniment local și ne dorim să-l onorăm prin meciul din Liga 1, dar care să fie pe stadionul nostru”, se menționa în mesaj, potrivit golazo.ro.
La Tușnad se află în plină desfășurare ediția din acest an Universității de Vară și Tabără Studențească „Tusvanyos”. Evenimentul se încheie duminică, 27 iulie, iar de față va fi și premierul maghiar Viktor Orban.
Acesta și-a manifestat dorința de a fi în tribune la meciul dintre Ciskszereda și Rapid, motiv pentru care măsurile de securitate vor fi drastice, după scandalul cu Dinamo.
Câți fani ai Rapidului vor fi prezenți la meciul din deplasare cu Csikszereda
Formația harghiteană a debutat în Superliga pe 14 iulie, când a jucat pe teren propriu cu Dinamo, de la ora 21:30. Guvernul maghiar, condus de Viktor Orban, a investit între 2020 și 2024 peste 35 de milioane de euro, bani folosiți pentru infrastructură și dezvoltarea Academiei de Copii și Juniori.
La meciul cu Dinamo au existat mai multe tensionate. Totul a început încă de la intrarea spectatorilor în tribune. Astfel, nu au existat la acel moment turnicheți, motivul pentru care accesul spectatorilor s-a făcut pe la o singură poartă, prin care putea trece o singură persoană.
Mai mult, chiar. Stadionul Municipal Miercurea Ciuc are o capacitate de doar 2.480 de locuri, ceea ce înseamnă că galeria oaspete poate avea cel mult 125 de suporteri. Din acest motiv, mulți fani ai formației bucureștene nu au reușit să intre pe stadion, deși aveau bilete, în alte zone ale arenei și în sectorul respectiv.
Pe cale de consecință, fanii echipei antrenată de Zeljko Kopic care apucaseră să îîși ocupe locul în tribune au decis să iasă din stadion în semn de protest și solidaritate față de cei rămași pe dinafară.
Pentru ca situația să nu se repete, galeria Rapidului a făcut un apel public către suporteri să se deplaseze la meciul care va avea loc vineri doar cei 125 de oameni care vor avea bilet de acces în tribună.