E gata! Alex Mitriță pleacă de la Universitatea Craiova şi se umple de bani: „Mirel are planul B. N-au mai fost Oblemenco, Balaci”

Cel mai valoros jucător al Universității Craiova din actuala stagiune competițională, Alex Mitriță, pleacă de la echipa din Bănie ca să se umple de bani.

Cu 21 de goluri și 8 pase decisive în toate cele 4 competiții în care a jucat pentru formația din Bănie, Alex Mitriță a fost, de departe, cel mai în formă jucător al lui Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi are planul B, după pleacarea lui Alex Mitriță de la Universitatea Craiova

Fostul mare internațional român Sorin Cârțu, în prezent președinte de onoare la Universitatea Craiova, a recunoscut că există oferte pentru Alex Mitriță. Mai mult, chiar, el susține că tehnicianul Mirel Rădoi are soluții pentru a completa golul lăsat de jucător.

„Prea devreme acum. Nu știu. El e cel mai în temă să vă spună. Nu știi ce se poate întâmpla. Face vreo partidă deosebită, sare oferta și mai tare, cine știe. E normal să fie interes pentru el.

Depinde cât e și el interesat de interesul celorlalți. E greu să-l înlocuiești. Trebuie să aibă Mirel și planul B. E clar că are un plan de rezervă.

La noi a fost cel mai mare ajutor. Are multe procente în jocul echipei. Jucătorul simte. Dacă nu mai e, știi cum e. Nu a mai fost Oblemenco, Balaci…

Echipa a mers înainte, și-a schimbat stilul. Craiova a avut mereu jucători care să scoată ceva din duelul unu la unu, să dribleze”, a spus Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Surpriza pregătită de „tricolori” fanilor lor

Până la clarificarea lucrurilor, Mitriță se află în cantonamentul echipei naționale a României unde pregătește, alături de ceilalți „tricolori”, meciurile cu Austria și Cipru din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiție morganizată de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Prima confruntare are loc pe 7 iunie, iar trei zile mai târziu jucătorii pregătiți de Mircea Lucescu evoluează pe Arena Națională. Înainte, însă, de plecarea spre Austria, fotbaliștii vor face o surpriză micilor lor suporteri.

Concret, fanii vor putea participa la o sesiune de autografe la antrenamentul de duminică, 1 iunie. Accesul publicului se face de la 17:15. Trei sferturi de oră mai târziu este programată sesiunea de autografe, la 18:15 începe ședința de pregătire. copiii și însoțitorii lor pot asista doar la primele 15 minute.

În ceea ce privește meciul de pe 7 iunie, selecționerul Austriei, Ralf Rangnick, a chemat la lot și doi jucători cu origini românești. Este vorba despre Raul Florucz, atacantul celor de la Olimpija Ljubljana, și pe Flavius Daniliuc, fundașul formației italiene Hellas Verona. După meciul cu „tricolorii”, Austria joacă în deplasare cu San Marino.

Publicat: 31 05. 2025, 19:30