Dumitru Dragomir, reacție dură după demiterea lui Nicolae Dică. „Nu știu dacă e vinovat, dar e haos la echipă! Jucătorii nu sunt dresați!”

Gigi Becali,Dumitru Dragomir
Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a reacționat după ce Nicolae Dică și-a dat demisia de la FCSB.

Gigi Becali i-a cerut lui Nicolae Dică să își dea demisia după meciul U Cluj – FCSB, scor 2-1, iar antrenorul i-a ascultat sfatul și și-a anunțat jucătorii că renunță la postul de antrenor principal, informație dezvăluită de ProSport.

După ce Nicolae Dică și-a dat demisia de la vicecampioana României, Dumitru Dragomir a avut o reacție dură și a explicat de ce echipa nu dă randament.

Dumitru Dragomir, reacție dură după demiterea lui Nicolae Dică

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că FCSB nu face performanță deoarece „fiecare jucător vrea să iasă în evidență ca să plece pe bani mulți”.

„A știu că a fost dat afară după discursul lui Gigi Becali. Echipa nu merge, e haos. Nu știu cât de vinovat e Dică, dar fiecare juca pentru el. Are lot, dar echipa e slabă. De data asta nu s-a mai băgat Gigi. Eu știu sigur ce s-a întâmplat acolo. La început au câștigat câteva meciuri cu noroc, dar eu am spus că e haos total la echipă. Fiecare jucător a vrut să se depășească pe el prin acțiuni individuale, fiecare vrea să iasă în evidență ca să plece pe bani mulți afară.

Nu e antrenor slab, dar nu a putut să unească echipa. Dacă toată lumea aruncă în apărarea lor, dar când vin 2-3 înaintași și tu rămâi numai cu fundașii centrali, atunci nu ai cum să le ții piept. Pe Dawa se urca mingea ca vererița și nu o putea stăpâni. Ei pierd la mijlocul terenului unde toți zic că sunt jucători de valoare. Jucător e valoare e cel care știe să se așeze în teren, știe să dea pasă, să facă pressing, marcaj. La Steaua e haos total. Au jucători foarte talentați, dar  nu sunt dresați”, a spus Dumitru Dragomir la Pro Arena.

Publicat: 01 11. 2022, 10:59