Dumitru Dragomir consideră că Rapid s-a păcălit cu transferul lui Damjan Djokovic. De ce ar fi greșit Victor Angelescu și Dan Șucu

Dumitru Dragomir consideră că Rapid s-a păcălit cu transferul lui Damjan Djokovic
Vezi galeria foto - 6 poze

Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, nu crede că Rapid a făcut o mutare bună prin transferul lui Damjan Djokovic. Acesta consideră că mijlocașul croat e lipsit de viteză și nu poate ajuta prea mult echipa lui Bergodi, una cu pretenții la titlu.

Fotbalistul de 33 de ani a ajuns ca liber de contract de la FCSB în această iarnă, o mutare bună și din punct de vedere financiar: a primit 70.000 de euro din partea lui Gigi Becali pentru a rezilia contractul.

Djokovic a debutat pentru Rapid în meciul cu FC U Craiova, scor 4-3, dar nu a avut o prestație solidă. „A jucat extrem de aproape de fundașii centrali. N-a acoperit foarte bine pe faza defensivă, pentru că au fost goluri luate din zona aceea, fără să existe pressing de întâmpinare. A fost puțin reținut, a jucat simplu. Nu s-a ridicat la un nivel de joc extraordinar”, a precizat fostul internațional Ilie Dumitrescu.

Dumitru Dragomir consideră că Rapid s-a păcălit cu transferul lui Damjan Djokovic

Damjan Djokovic a fost ofertat și de Dinamo, dar a explicat de ce a refuzat echipa roș-albă și a ales să evolueze la Rapid.

„Nu ştiu cine face transferurile la Rapid, dar spuneţi-i să mai ia şi jucători de viteză. Dacă ai numai jucători de viteaza întâi şi a doua, nu prea ai rezultate. Ai văzut ce a făcut Craiova din ei, nu că a fost vreo invenţie tactică. Au avut mare noroc pe prostia celor de la Craiova. Nu mă dă pe spate şi nu l-aş fi luat dacă eram la Rapid”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Cel mai mult am stat în România am câștigat mult aici, trofee, experiență în Europa și sper ca tricoul alb-vișiniu să îmi poarte noroc. Să dau un exemplu concret, exact ce a făcut Iordănescu cu echipa națională, a adus seriozitate și disciplină, munca se răsplătește. Încerc să îi ajut pe băieți aici, sunt și alți jucători cu experiență. Totul se întâmplă pe teren, contează ce jucăm pe teren. Eu vin din vremea în care copiii se jucau pe stradă cu mingea și așa mi-a rămas în sânge, așa am început în Olanda – Damjan Djokovic

  • Damjan Djokovic a câștigat patru titluri de campion alături de CFR Cluj
  • Croatul e cotat la 300.000 de euro, potrivit transfermarkt.com

 

 

 

Publicat: 25 01. 2024, 15:49
Actualizat: 25 01. 2024, 15:51