Drama lui Jovan Markovic. Părăsit de tată, s-a certat cu mama și i-au murit oamenii care l-au crescut, un unchi și bunica!

Drama lui Jovan Markovic. Părăsit de tată, s-a certat cu mama și i-au murit oamenii care l-au crescut, un unchi și bunica!
Vezi galeria foto - 4 poze

Drama lui Jovan Markovic a fost povestită chiar de către atacantul în vârstă de 22 de ani de la Universitatea Craiova, născut în Serbia, la Belgrad, dar cetățean român.

El a dezvăluit că nu mai păstrează în prezent legătura cu niciunul dintre cei doi părinți ai săi, din diferite motive, și, în plus, în urmă cu ceva timp a rămas și fără cei mai importanți oameni din viața sa, unchiul și bunica.

Drama trăită de-a lungul vieții de Jovan Markovic, atacantul de la Universitatea Craiova, povestită chiar de el

Din acest motiv, internaționalul de tineret a explicat că s-a confruntat la un moment dat chiar și cu o depresie, peste care a reușit însă să treacă grație ajutorului primit de la alți apropiați ai săi.

„M-am născut în Serbia, dar mă consider român. Chiar nu am (n.r. legături cu Serbia). Am vorbit cu tatăl meu acum 3 ani, mi-a dat un mesaj și atât. A fost prima și singura discuție din viața mea pe care am avut-o cu tata! Nici nu-l cunosc!

(n.r. despre mama sa) Nici cu ea nu am mai discutat de trei ani. Ne-am certat după moartea bunicii! De atunci s-a rupt legătura dintre noi. Pot spune că mai țin legătura doar cu frații mei. (n.r. despre bunica sa) Ea a fost mama mea și a fraților mei! Ne-a oferit tot ce am avut nevoie, dragoste de mamă, dragoste de tată. M-a încurajat în tot ce am făcut, mă susținea.

Unchiul m-a dus la fotbal. Și el ne-a ajutat foarte mult. Nici nu și-a făcut familie ca să ne crească pe mine și pe frații mei! Lor le datorez totul, unchiului și bunicii. Eu am fost mai apropiat de bunica mea.

Nu am mai spus-o până acum… Am avut un început de depresie! Când a murit unchiul, m-am gândit la bunica, să fiu alături de ea, că rămăsese fără copilul său. După ce a murit și bunica, mi-am zis că trebuie să fiu puternic și să o iau de la capăt. Asta e viața!

Arăta foarte rău, era în spital. Mi-am zis că poate e mai bine așa să se întâmple lucrurile. Când m-am dus la ea la spital, mi-am dat seama că moare… Cu o zi înainte să se întâmple necazul, am fost să cumpăr tot ce era nevoie. Am fost cu fratele meu la spital, am văzut-o în ce situație e, începuse să și delireze puțin, era foarte, foarte rău… A doua zi a venit telefonul și m-au anunțat că s-a dus…

(n.r. cine a fost alături de el în acele momente delicate) Iubita și frații mei. Familia a fost lângă mine și asta a contat cel mai mult. E doar casa goală și mai stă din când în când fratele meu. Dar pleacă mai mult în străinătate. (n.r. despre casa bunicii de la Corabia) Au vrut să mi-o lase mie moștenire, dar nu am acceptat pentru că nu am dorit să am certuri cu frații. Suntem trei frați cu același tată și o soră mai mică doar după mamă”, a spus Jovan Markovic, potrivit fanatik.ro.

Publicat: 12 01. 2024, 10:43