Două nume grele vin sub comanda lui Charalambous. Meme Stoica a făcut anunțul

Meme Stoica a anunțat numele jucătorilor care revin în lotul lui Elias Charalambous.

FCSB s-a confruntat cu numeroase probleme din cauza accidentărilor. Cel mai mult a avut de suferit compartimentul defensiv. Meme Stoica le-a dat o veste bună fanilor. Vlad Chiricheș și Vali Crețu vor fi apți pentru meciul cu Hermannstadt și se vor alătura lotului condus de Charalambous.

Reveniri în defensiva roș-albaștrilor: „o să fie bine”

De la revenirea la FCSB, Vlad Chiricheș a avut parte de un amalgam de emoții din cauza situației sale în cadrul echipei. Gigi Becali l-a lăudat, pe urmă l-a pus pe „lista neagră”, l-a exclus din cupele europene, iar acum l-a reintrodus deoarece are mari probleme în defensivă. Accidentările lui Mihai Popescu și Joyskim Dawa l-au forțat să apeleze din nou la experimentatul fundaș, ajuns la 35 de ani.

În ultima lună, Chiricheș nu a putut juca din cauza unei accidentări. Mihai Stoica a făcut anunțul mult așteptat de fani. Chiricheș va fi în lotul pentru duelul cu formația sibiană. De asemenea, Vali Crețu e apt de joc, dar acum are o problemă pe post, Pantea.

„(n.r. – Chiricheş) A avut o accidentare. S-a refăcut, va fi în lot. Şi el, şi Creţu. Creţu a fost puţin căzut, el nu era obişnuit să fie accidentat, dar o să fie bine. Acum are o problemă, se cheamă Pantea!”, a declarat MM Stoica, potrivit Fanatik. 

Plecări în masă de la FCSB în iarnă

Gigi Becali a anunțat „revoluția” în lotul echipei din cauza rezultatelor slabe din acest sezon. Trei nume se cunosc deja. Edjouma, Kiki și Chiricheș sunt „victime sigure”. Vlad Chiricheș ar fi luat deja decizia de a nu rămâne în cadrul clubului, deși patronul i-a propus o funcție administrativă, după retragere.

Edjouma, Kiki și Chiricheș. Sunt trei și o să mai fie, probabil, încă doi. Pe care îi cam știu, dar n-are rost să-i spun. Deci dau cinci, o să aduc cinci jucători. O să fac revoluția pe care n-am făcut-o niciodată! Păi, dacă dorm pe teren…”, a declarat Gigi Becali.

În acest sezon, Chiricheș a bifat 15 meciuri. Situația sa e incertă și rămâne de văzut dacă va mai continua să joace, cel puțin până la iarnă. Va conta foarte mult situația jucătorilor accidentați din acel moment, însă e greu de crezut că Becali va accepta o prelungire a înțelegerii. În urmă cu 12 ani, FCSB încasa aproape 10 milioane de euro pentru mutarea fundașului la Tottenham.

Publicat: 08 11. 2025, 14:07
Actualizat: 08 11. 2025, 14:07