Dorinel Munteanu şi-a distrus fotbaliştii după eşecul dur cu Farul: „Un dezastru, o catastrofă! Nu s-au căutat problemele care sunt în vestiar”
Sepsi a fost învinsă fără drept de apel de Farul, scor 1-4, într-un meci contând pentru etapa a patra din play-out-ul Superligii. Fără punct de când și-a început mandatul, Dorinel Munteanu a pus tunurile pe jucători la flash-interviu.
Aceasta a fost cea de-a treia sa înfrângere de când și-a început mandatul, din tot atâtea partide. Echipa se află în momentul de față pe loc de baraj, la cinci puncte în urma liderului Hermannstadt.
Dorinel Munteanu, un car de nervi după umilința cu Farul. Și-a mitraliat jucătorii
La scurt timp după fluierul final al duelului de la Sfântu Gheorghe, „Munti” și-a exprimat convingerea că principala problemă vine din vestiar, arătându-se, totodată, nemulțumit de atitudinea pe care elevii săi au avut în repriza secundă. Cu atât mai mult cu cât intraseră în avantaj la cabine, datorită golului marcat de Denis Haruț din lovitură de la 11 metri.
„Responsabilitatea e în primul rând a mea. Am făcut o primă repriză bună, am condus cu 1-0, la pauză nu s-a întâmplat nimic deosebit, doar am motivat jucătorii, dar am rezistat un sfert de oră și am primit gol. Ce semeni, aia culegi. Nu am crezut în puterea noastră de a menține rezultatul sau a înscrie din nou. Putem vorbi de foarte multe lucruri, dar și a cere scuze suporterilor este puțin. Repriza a doua a fost o catastrofă, un dezastru. De când am venit la echipă, nu s-au căutat probleme care sunt în vestiar, s-au dus spre alte lucruri, ceea ce este greșit, având în vedere situația în care suntem.
Acest club este respectat, ar trebui să dăm fiecare dintre noi mai mult. Poate am și eu partea mea de vină, dar dacă arăți cu degetul în altă parte e foarte greu să ieși din situația asta. E o situație mult mai dificilă decât confortul care a fost în ultimii ani la Sepsi. Sper să treacă această perioadă. Mai sunt cinci etape și trebuie să facem tot posibilul ca această echipă să se salveze”, a declarat Dorinel Munteanu.
Mesaj ferm pentru jucători: „Cei care vor să meargă pe calea salvării, să meargă. Cine nu, nu”
A doua zi după meci, antrenorul covăsnenilor va purta o discuție cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia pentru a redresa situația. Obiectivul trebuie să fie, din punctul său de vedere, evitarea retrogradării și a locurilor care duc la baraj.
„Nu știu dacă obiectivul mai este realizabil, dar cel puțin să evităm retrogradarea sau barajul. Acesta trebuie să fie principalul gând pentru jucători. La cald nu spun nimic, voi avea o discuție cu ei mâine. Nu putem să mergem în continuare așa, este lipsă de atitudine.
E ușor să dai vina pe colegi, pe adversari sau pe suporteri. Am apreciat dezamăgirea lor și puterea de a și vorbi. După o asemenea repriză, sincer, trebuie să te duci acasă și să nu mai ieși pe stradă. Sunt antrenorul acestei echipe, îmi asum ceea ce s-a întâmplat, dar trebuie să mergem în aceste cinci etape cu jucători care își dau sufletul. Este o situație foarte dificilă.
Voi avea o discuție internă, toți suntem vinovați la înfrângeri și toți ne bucurăm la victorii. Voi găsi soluția sau cuvintele necesare să discut cu toți. Fără să fie o amenințare, dar cei care vor să meargă pe calea dreaptă a salvării, să meargă cu noi. Cine nu, nu”, a mai spus Dorinel Munteanu.