Dorinel Munteanu, reacție dură împotriva lui Meme Stoica și Narcis Răducan! I-a pus la zid după ce au râs de cantonamentul lui montan

Dorinel Ionel Munteanu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Otelul Galati, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, luni 24 iulie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dorinel Munteanu, antrenorul de la Oțelul Galați, a avut o reacție dură împotriva lui Meme Stoica și Narcis Răducan, după ce aceștia au râs că a dus echipa într-un cantonament montan.

Majoritatea echipelor din Superliga au ales să facă pregătirea de iarnă în țări unde temperaturile sunt blânde, pentru a evita frigul care a căzut peste România, însă există și excepții.

Motivat să ia această decizie și din cauza problemelor financiare de la club, Dorinel Munteanu și-a dus elevii la Vatra Dornei, unde aceștia au alergat până la epuizare printre brazi.

Dorinel Munteanu, reacție dură împotriva lui Meme Stoica și Narcis Răducan! I-a pus la zid după ce au râs de cantonamentul lui montan

Meme Stoica și Narcis Răducan s-au amuzat pe seama acestei decizii, iar antrenorul Dorinel Munteanu a ținut să îi pună la punct pe cei doi.

„Eu cred că este un soi de răutate, nu de profesionalism. Nu este prima dată când duc echipa în cantonament montan, atât vara, cât și iarna am făcut-o, nu a lipsit până acum de când sunt eu antrenor. Sunt convins că aceste câteva zile la Vatra Dornei vor ajuta echipa.

Sigur, nu am putut să desfășurăm foarte bine planul de pregătire, pentru că perioada de pauză a fost foarte scurtă, dar câteva zile aici ne-au prins bine. Cum eu nu comentez despre pregătirea altor echipe, cred că ar fi profesionist ca și ei să nu comenteze despre ce fac eu, ce metode am la echipa mea. Eu cred că au mai multe minusuri decât avem noi.

M-a deranjat foarte mult că au început aceste comentarii de la foști gălățeni. Pe unul îl știți foarte bine, este director sau președinte la FCSB, al doilea un fost președinte la Oțelul, care nu a realizat nimic pentru această echipă. Nu vreau să dau nume, se cunosc foarte bine.

În rest, nu ne interesează părerea nimănui, ne vedem de program și de rezultate. Trebuie mai mult respect!”, a spus Dorinel Munteanu, în cadrul unui interviu acordat clubului Oțelul.

Declarația lui Meme Stoica la auzul căreia Dorinel Munteanu a răbufnit

Meme Stoica a râs de metodele învechite ale lui Dorinel Munteanu, care a dus-o pe Oțelul Galați în cantonament la Vatra Dornei.

„Mamă-mamă! Asta e ireal! E ireal. Bine, au avut rezultate, au jucat bine… Dar e ireal! Eu mă mir… Senzaţional! Când am văzut un aşa antrenament la noi? Când mergeam la Forban. Din 2004. Dar acolo era zăpadă, adevărat. Nu era foarte mare. Nu trecea niciodată de piept (n.r- râde). Nu ştiai dacă Florentin Dumitru era la antrenament.

Asta e senzaţional… Am auzit multe variante. Nu ştiu daca e ok, dacă nu e ok… Fotbalul se joacă pe verde, pe plat. Ţine chestia asta să poţi să alergi? Ţine? Am mai văzut asta cu alergatul pe pante când eram la juniori. 

Arta lui Dorinel e că a făcut o echipă bună fără fotbalişti. Dacă nu-i vezi în trening, nu ştii că sunt fotbalişti”, a spus Meme Stoica, potrivit Orange Sport.

Publicat: 14 01. 2024, 09:41