Dorinel Munteanu, furios după ce Oțelul a ratat victoria cu Sepsi: „Cine se mulțumește cu puțin, nu are loc în echipa mea!”

Dorinel Munteanu a fost extrem de furios după ce Oțelul a remizat în deplasare cu Sepsi, scor 1-1, fiind nemulțumit de modul în care jucătorii au gestionat finalul partidei.

Dorinel Munteanu, un car de nervi după meciul cu Sepsi: „Să joace pentru echipă și apoi să își dea cu părerea!”

Dorinel Munteanu a pus tunurile mai ales pe veteranul Fatai și a subliniat că nu își cere scuze în fața arbitrilor.

„Nu mă interesează arbitrajul, a fost un arbitraj perfect. Sunt o țintă pentru mulți arbitri, dar asta e situația, ce să facem.

A fost un joc cum mă așteptam, aprig, disputat, în care ambele echipe și-au dorit punctele. La prima vedere, pot fi mulțumit cu un punct, dar nu pot fi mulțumit de randamentul echipei, mai ales după schimbări. În loc să ținem echipa cât mai sus, am dat posibilitatea adversarului să vină în terenul nostru, să vină cu centrări, fără nicio presiune. În rest, fără falsă modestie, diferența nu s-a văzut. Rezultatul este echitabil.

Un jucător proaspăt care intră în teren ar trebui să aducă un plus, un echilibru. La echipa mea nu s-a văzut, la echipa adversă s-a văzut. Nu mă bazez pe 11 jucatori, mă bazez pe tot lotul și am nevoie de randamentul lor.

Fatai să joace pentru echipă și apoi să își dea cu părerea. Toți jucătorii să joace, pentru că sunt plătiți, trebuie să joace pentru echipă.

Și la jocul trecut am pus o întrebare dacă arbitrul e rudă cu o persoană și mi-a dat galben. Acum i-am zis team-managerului să nu mai vorbească cu ei și au zis că i-am luat la mișto. De ce să îi iau la mișto. Eu nu îmi cer scuze în fața lor, dar nu vreau să mai comentez nimic.

Sunt trei cartonașe galbene în patru meciuri, vin alte meciuri mai importante și sunt convins că… nu mai spun nimic. Dacă îi pun o simplă întrebare, nu l-am jignit, îi spun unui team-manager să nu mai stea de vorbă cu arbitrii și el zice că l-am luat la mișto. Cu ce l-am luat la mișto? Team-managerului meu i-am spus, nu lui.

Nu pot să fiu bucuros pentru nimic, pentru că meritam victoria. Avem mult de muncă, suntem o nou-promovată. Trei puncte sunt foarte puține pentru ceea ce îmi propun, pentru că aveam meciurile în mână. Cine se mulțumește cu puțin nu are loc în echipa mea”, a declarat Dorinel Munteanu.

Captură: Digi Sport

Publicat: 07 08. 2023, 23:00
Actualizat: 08 08. 2023, 01:34