Dinamoviștii se unesc pentru a-l ajuta pe fostul administrator de la Săftica, starețul-ultras care a plecat din orașul său și s-a mutat în cantonamentul „câinilor” în cel mai greu moment din istorie
Aflat pe patul de spital după ce a suferit un AVC hemoragic, Justin Maximilian, fostul administrator de la Săftica, membru DDB Constanța și nașul unui dintre copiii lui Ovidiu Burcă, are nevoie de ajutor pentru a începe recuperarea, iar fanii dinamoviști s-au mobilizat imediat.
Justin Maximilian este preot-stareț și înfocat suporter dinamovist. În 2019 și-a dat demisia din cler, iar câțiva ani mai târziu pleca din Constanța și se muta la Săftica pentru a-și ajuta echipa de suflet în cel mai greu moment din istorie.
Dinamoviștii sunt alături de omul care s-a mutat la Săftica în cel mai greu moment din istoria clubului
Invitația i-a fost făcută de Ovidiu Burcă, cel căruia i-a fost duhovnic și i-a botezat unul dintre copii. De atunci, Justin a fost zi de zi lângă echipa de suflet: administratorul bazei, responsabilul clubului în relația cu suporterii. Bun la toate din zori și până târziu în noapte.
„Mă deghizam, mă tapam, făceam barba mai mică, îmi acopeream să nu mă văd. Eu poate în ziua respectivă spovedisem o sută de oameni, două sute de oameni… și nu aveam, nu puteam să fac, după trei minute, totalmente altceva. Se sminteau, pe românește, acele persoane. Uite, acum, părintele nostru țipă la fotbal”.
- CITEȘTE AICI povestea lui Justin Maximilian – Poveste de stadion. Un stareț în peluza dinamovistă. Cum reacționează un preot, la meci, atunci când portarul echipei adverse degajează? „Mă deghizam, făceam barba mai mică, acopeream să nu mă văd. Eu poate în ziua respectivă spovedisem o sută de oameni și uite, acum, părintele nostru țipă la fotbal”
După ce a plecat de la Dinamo, Justin a rămas lângă echipa de suflet din peluză, s-a întors la haina bisericească, însă destinul l-a încercat dur de curând. A suferit un AVC hemoragic, iar medicii au rămas rezervați privind șansele sale de supraviețuire. Dinamovistul a trecut de momentele critice, însă recuperarea este costisitoare atât din punct de vedere medical, cât și financiar. Urmează ca Justin, care are familia departe, în Grecia, să fie mutat din spitalul din Constanța în care a fost tratat în ultimele săptămâni, la București pentru a începe lupta grea cu recuperarea.
- Urmărește în clipul de mai jos emisiunea EXCLUSIV DINAMO de la ProSport în care invitat a fost Justin Maximilian
Fanii lui Dinamo s-au mobilizat imediat și strâng bani pentru tratamentul lui Justin Maximilian
În acest context, fanii dinamoviști s-au mobilizat din nou și au lansat o campanie pentru a-l susține pe camaradul lor. Platformele destinate fanilor roș-albi au publicat, la unison, un mesaj de susținere pe care-l redăm în rândurile de mai jos:
„A venit momentul să fim și noi alături de el! Iustin a dat TOTUL pentru Dinamo. A fost omul care, în cele mai grele momente, a ținut clubul în viață.
Din dragoste, din devotament, din inimă de dinamovist adevărat. Vestea bună este că pericolul iminent a trecut. Dar urmează o luptă grea — pentru recuperare, pentru terapii, pentru viață. Acum e rândul nostru să-l ajutăm, așa cum el a ajutat mereu Dinamo! Nu va fi simplu. Nu va fi ușor. Dar nu putem să nu fim alături de fratele nostru.
Pentru cei care doresc să ofere sprijin:
- Sorin Jianu – RO47 REVO 0000 1522 5094 8744
Va fi un drum lung, cu terapii și tratamente costisitoare…
Dar Iustin NU e singur. Și e PUTERNIC”.