Dinamo vrea să transfere un francez din liga a 3-a, spre disperarea lui Kopic! S-a săturat de experimente
Dinamo vrea să umple golul lăsat de plecarea titularului Josue Homawoo cu un fundaș central francez din liga a treia.
Antrenorul Zeljko Kopis nu este convins însă de valoarea lui Nathan Zohore și ezită să-și dea ok-ul pentru mutare, deoarece își dorește un fotbalist mult mai bun pe acea poziție.
Dinamo vrea să-l aducă pe Nathan Zohore, din liga a treia franceză. Kopic s-a săturat de experimente și vrea un fundaș central mult mai valoros
Dinamo a rămas în această vară fără Josue Homawoo și Răzvan Patriche, primul fiind la un pas de Standard Liege, în timp ce al doilea și-a încheiat cariera. Cu doar Boateng și improvizația Mărginean în centrul defensivei, Zeljko Kopic a cerut doi fundași centrali. Prima țintă a șefilor este însă un fundaș central francez din liga a treia.
Antrenorul Zeljko Kopis nu este convins însă de valoarea lui Nathan Zohore și ezită să-l transfere, și asta pentru că își dorește un fotbalist mult mai valoros pe acea poziție, scrie gsp.ro.
Stoperul franco-ivorian are 24 de ani și este format la academia clubului Sochaux. Apărător central de picior de bază stâng, exact postul cătat de Dinamo, Zohore este văzut ca având un profil similar cu cel al stoperului togolez. El se află sub contract până în vara viitoare cu US Boulogne, echipă din Championnat National, pentru care a bifat 23 de meciuri și un gol în sezonul trecut.
Mutarea este în stand-by, deoarece Zeljko Kopic nu este convins 100% de nivelul la care a evoluat Zohore până în momentul de față. Tehnicianul își dorește un salt calitativ față de stagiunea trecută, astfel că vrea un fundaș central mult mai bun.
Dacă transferul s-ar realiza, Zohore ar fi a șaptea achiziție a verii pentru Dinamo, după Luca Bărbulescu, Codruț Sandu, Cristi Mihai, Alexandru Musi, Charalampos Kyriakou și Danny Armstrong.
Presiune pe șefii „câinilor”. „Să ne completăm echipa cât mai repede posibil”
Înainte de plecarea în cantonamentul din Polonia, Zeljko Kopic a cerut disperat transferuri de urgenţă la Dinamo, conștient că nu poate face față în Superligă fără mulți dintre titularii din sezonul trecut, printre care îi amintim pe Dennis Politic, Georgi Milanov, Adnan Golubovic, Patrick Olsen și Josue Homawoo.
„Avem trei săptămâni până la primul meci. Cu aceşti jucători pe care îi avem, trebuie să ne pregătim pentru primul meci şi aşteptăm transferuri. (Aşteptaţi noi jucători) Da. Da, e foarte important să aducem noi jucători, să ne completăm echipa cât mai repede posibil. E important să începem sezonul bine.
Vreau să am echipa completă cât mai repede, dar trebuie şi să înţeleg că nu e atât de uşor să aduci jucători de calitate, trebuie să mai aştept. Suntem aproape să semnăm cu unii jucători. Cu unii suntem în discuţii, dar sper că vom avea semnăturile cât mai curând posibil”, a spus antrenorul lui Dinamo.