Dinamo vrea să scape de cel mai vechi jucător din lot! Zeljko Kopic nu-l mai include în planurile sale
Dinamo vrea să scape neapărat de cel mai vechi jucător din lot, după ce Zeljko Kopic a transmis că nu se va mai baza pe serviciile sale.
Antonio Bordușanu, singurul fotbalist din lot care a trăit retrogradarea în Liga 2, e liber să plece, conducerea încercând în aceste zile să-i găsească o echipă până la finalul perioadei de transferuri.
Dinamo îl dă afară pe Antonio Bordușanu! Fotbalistul nu mai este deloc pe placul lui Zeljko Kopic
Oficialii lui Dinamo vor să-l dea afară pe cel mai vechi jucător din lot, după ce Zeljko Kopic a transmis că nu mai dorește să se mai bazeze pe el. Antonio Bordușanu, singurul fotbalist din lotul actual care a trăit retrogradarea în Liga 2, e liber să plece, scrie gsp.ro.
În acest sens, conducerea clubului face eforturi în această perioadă să-i găsească o echipă până la finalul perioadei de mercato. La fel stau lucrurile și în cazul lui Alberto Soro, transferat cu surle și trâmbițe, dar ca re a dezamăgit profund în tricoul „câinilor”.
Dinamoviștii l-au împrumutat pe Bordușanu în iarnă la Poli Iași, însă nici acolo nu „a rupt gura târgului”, după ce a prins numai două meciuri în tricoul grupării din Copou.
Sursa foto: Sport Pictures
Raul Opruț rămâne fără concurență
Chiar dacă l-a introdus pe finalul partidei cu Hermannstadt, scor 2-0, pe Arena Națională, trecându-l pe Raul Opruț în banda dreaptă, Kopic nu-l mai vrea la echipă pe Bordușanu.
Revenit în vară la Dinamo, acesta a făcut pregătirea cu echipa, dar s-a accidentat grav în ultimul amical, 2-2 cu Omonia Nicosia, când s-a ales cu ruptură musculară urâtă.
„Bordușanu trebuie să treacă prin această experiență pentru a înțelege anumite lucruri. La Dinamo a fost, poate, mai protejat decât ar fi trebuit. Din punctul meu de vedere, trebuie să se dea un pic cu `capul de pereți` ca să realizeze că trebuie un pic mai mult efort în tot ceea ce face”, declara Andrei Nicolescu la Radio Dinamo.
Acesta abia ce revenise și a bifat câteva minute în duelul cu sibienii. În cazul în care nu se va concretiza o mutare definitivă, dinamoviștii iau în calcul din nou un împrumut.
Asta în contextul în care Dinamo nu are rezervă pe postul de fundaș stânga, acolo unde titular de drept este Raul Opruț.