Dinamo poate să-l piardă și pe Patrick Olsen: danezul s-a întors la București, însă vrea să se despartă de „câini”. EXCLUSIV
Patrick Olsen (31 de ani), care a lipsit la reunirea lui Dinamo și la vizita medicală, s-a întors la București zilele trecute, însă își dorește să revină în Danemarca, unde ar fi dorit de Brondby, formația la care s-a format.
Patrick Olsen ar putea pleca de la Dinamo. Danezul vrea să se transfere la echipa la care s-a format!
Dinamo s-ar putea despărți de unul dintre cei mai constanți și experimentați jucători din lot. Este vorba de Patrick Olsen, mijlocașul central adus, liber de contract, în toamna anului trecut. Danezul a lipsit de la reunirea lotului dar și de la vizita medicală, însă a revenit la București zilele trecute și, după ce s-a scris că este dorit de Brondby, elevul lui Zeljko Kopic pare hotărât să revină în campionatul țării sale.
Doar că la mijloc mai este contractul cu Dinamo care se întinde pe încă un an, plus dorința „câinilor” de a-l păstra pe unul dintre cei mai importanți jucători din lot, mai ales după ce roș-albii au pierdut alți doi titulari din sezonul trecut, Josue Homawoo și Astrit Selmani și l-au cedat pe căpitanul Dennis Politic la rivala FCSB.
În acest sens, Andrei Nicolescu a transmis că pe adresa clubului nu a sosit, cel puțin la data declarației sale, vreo ofertă pentru Patrick Olsen.
N-am primit nimic oficial. Am vorbit cu el doar despre vacanță, despre altceva. Dacă avea ceva oficial, ne spunea, evident”, – Andrei Nicolescu, 6 iunie
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Supărat pe Zeljko Kopic
Un alt motiv pentru care Patrick Olsen ar dori să se despartă de Dinamo este legat de tratamentul de care ar fi avut parte din partea antrenorului Zeljko Kopic. Pe finalul sezonului trecut, danezul ar fi cerut permisiunea să plece în Danemarca pentru a participa la înmormântarea unei rude apropiate, însă tehnicianul, în ciuda faptului că în situații similare ar fi acceptat să-și lase jucătorii să plece, s-a împotrivit, ceea ce l-a deranjat pe fotbalistul care în cariera sa a trecut pe la Internazionale Milano.
- 29 de partide a bifat Patrick Olsen, sezonul trecut, în tricoul lui Dinamo în toate competițiile. Danezul a înscris un gol
Foto: SPORT PICTURES
Dinamo a fost învinsă clar de Petrolul în primul amical al verii
Dinamo a disputat, sâmbătă, prima partidă de verificare din această vară. Într-un amical desfășurat la Săftica, roș-albii au întâlnit Petrolul, iar Kopic a aliniat o formula din care au făcut parte mai mulți tineri fotbaliști din academie sau veniți în probe. În acest context, prahovenii s-au impus clar, 3-0, 0-0 la pauză, prin golurile marcate de Iustin Răducan, Raul Bucur și David Ilie
- Dinamo: Roșca – Tabuncic, Toader, Pașcalău, Bordușanu – Casian Soare, Udosen, Luka Zujovic– Musi, Perica, Caragea.
- Au mai jucat: Codruț Sandu, Hakim Abddalah, Raul Rotund, Alexandru Pop, Luca Bărbulescu, Ionică, David Dragomir, Darius Atanasiu, Daniel Bobocea
- Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Huja, Stănică, Bogdan Marian – Boțogan, Hanca, Mateiu – Ludewig, Doumtsios, Grozav.
- Repriza a doua: Calik – Radu, Pătrașcu, Ibrahim, Tolea – Ioniță, Dumitrache, Răducan, Niță, Paraschiv, Ilie.