Dinamo – FC Argeș 6-1, în barajul pentru promovare / menținere în Superliga! Game, set și meci! „Câinii” sunt gata să revină pe prima scenă a fotbalului românesc

Fotbalistii dinamovisti in frunte cu Lamine Ghezali se bucura dupa un gol marcat alaturi de suporteri in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Arges, contand pentru mansa tur a barajului de promovare in Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 29 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 15 poze

Dinamo și FC Argeș s-au duelat în manșa tur a barajului pentru promovare / menținere în Superliga. Partida a putut fi urmărită la TV pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1, dar și în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

Dinamo – FC Argeș 6-1, în barajul pentru promovare / menținere în Superliga

Final de meci! Dinamo s-a impus cu 6-1 pe Arena Națională și e ca și promovată înaintea returului de la Pitești.

INFO: 24.480 suporteri au asistat la Dinamo – FC Argeș.

Atmosfera a fost senzațională pe Arena Națională, la Dinamo – FC Argeș

Min. 64: ROȘU pentru FC Argeș! Koubemba vede al doilea cartonaș galben și e eliminat.

Min. 62: GOL Dinamo! Ghezali scapă singur spre poartă și îl execută pe Micle cu un șut plasat pe jos! Dublă pentru Ghezali!

6-1 pentru Dinamo, acesta este scorul pe Arena Națională

Min. 56: GOL Dinamo! Iglesias șutează din afara careului, mingea e deviată de Dobrosavlevici, iar Micle e păcălit! Balonul s-a mai oprit doar în plasă.

Min. 55: GOL FC Argeș! Zebic profită de o respingere slabă a dinamoviștilor la capătul unei lovituri libere și, din centrul careului, trimite mingea în plasă.

Min. 46: Schimbare la FC Argeș. A ieșit Vianna, a intrat Dobrosavlevici.

Min. 46: A început repriza secundă!

Pauză pe Arena Națională!

Dinamo o conduce pe FC Argeș cu 4-0 la pauză

Min. 40: GOL Dinamo! Ghezali zburdă printre apărătorii lui FC Argeș, pătrunde în careu și înscrie cu o scăriță de mare efect!

Min. 28: GOL Dinamo! O greșeală uriașă în defensiva lui FC Argeș le permite „câinilor” să pătrundă în careul advers, iar Alexandru Pop a înscris cu o scăriță superbă.

Dinamo face spectacol pe Arena Națională

Min. 24: GOL Dinamo! Gorka Larrucea profită de o minge deviată la capătul unei lovituri libere și înscrie cu un șut plasat din centrul suprafeței de pedeapsă.

Min. 15: GOL Dinamo! O minge centrată la prima bară a fost deviată pe colțul lung, unde Quentin Bena a plonjat superb și a reluat cu capul în plasă.

VIDEO: Cristi Borcea fumează un trabuc și privește meciul din tribune.

Min. 4: Ocazie pentru FC Argeș! Tofan a pătruns bine în careu, însă portarul lui Dinamo a ieșit prin alunecare în întâmpinarea lui și a respins bine în corner.

FOTO: Suporterii lui FC Argeș.

FC Argeș are și ea parte de susținere pe Arena Națională

FOTO: Fanii lui Dinamo sunt gata să facă o atmosferă de senzație.

Peste 20.000 de fani dinamoviști sunt prezenți pe Arena Națională

Min. 1: A început partida!

A început Dinamo – FC Argeș!

Echipele de start:

Dinamo: Dujmovic – G. Moura, Giafer, Q. Bena, Amzăr – D. Iglesias, Larrucea, N. Roșu – I. Roșu, Al. Pop, Ghezali
Rezerve: Oncescu – Demici, Țîră, D. Irimia, V. Borcea, Al. Irimia, A. Șerban, Buleică, A. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă

FC Argeș: Micle – Tofan, G. Turda, Zebic, Vianna – Bassong, Njike – A. Calcan, Koubemba, Jobello – Garita
Rezerve: S. Micu – Meza Colli, I. Șerban, Dobrosavlevici, Pîrbu, C. Moisie, Estevam, Jakolis, Mimito
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

Stadion: Arena Națională (București)
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca), A1: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), A2: Mihai Marica (Bistrița)
Arbiitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad), AVAR: Adrian Vornicu (Iași)

Toate fazele VIDEO din Dinamo – FC Argeș pot fi văzute AICI.

Reporterii ProSport te țin la curent cu toate detaliile de la meci

INFO: Anghel Iordănescu a ajuns și el la Arena Națională pentru a urmări meciul.

INFO: Mihai Popescu, ex Dinamo, și Constantin Grameni, nepotul crainicului de la Dinamo, și el dinamovist, la meciul cu FC Argeș. Cei doi au ieșit recent campioni cu Farul Constanța.

Mihai Popescu și Constantin Grameni, prezenți la Dinamo – FC Argeș

INFO: Incidente la porțile peluzei dinamoviste. Mai mulți fani au încercat să sară gardul, jandarmii au intervenit în forță. Mulți fani au fost redirecționați de la poarta de la Eletroapartaj spre Maior Coravu.

INFO: Aproximativ 23.500 de bilete au fost vândute pentru Dinamo – FC Argeș.

INFO: Marius Tomozei, jucător exilat de Ovidiu Burcă, e și el la Arena Națională pentru a urmări duelul Dinamo – FC Argeș.

La meci au ajuns și jucătorii care nu sunt în lotul lui Ovidiu Burcă. Patriche și Bani vor urmări duelul din tribune. Patriche este accidentat, în timp ce Bani e suspendat.

Ahmed Bani, suspendat, va urmări din tribune meciul Dinamo – FC Argeș

Acționarii dinamoviști din cadrul Red&White au mers la autocar pentru a-i întâmpina pe jucători:

Suporterii încep să își facă apariția în număr tot mai mare la stadion:

Fanii sunt gata pentru Dinamo – FC Argeș

Declarațiile antrenorilor

Înaintea jocului de luni seară, Ovidiu Burcă a declarat:

„Până la urmă, noi nu avem multe de pierdut. E clar că e foarte important pentru club să revină în prima ligă și înțelegem importanța momentului. Dar, dacă stăm să ne uităm cu puțin timp în urmă, la cum erau lucrurile aici, eu cred că orice se va întâmpla va fi o experiență.

Dacă va fi să trecem, noi ne dorim foarte mult lucrul ăsta și sper ca băieții să arate pe teren, va fi extraordinar. Dacă nu, înseamnă că n-a fost să fie, o vom lua de la capăt la anul.

Sunt ferm convins că vom fi în număr cât mai mare și cu FC Argeș. Fac un apel la fani, avem nevoie de ei, să ne dea energie și forță ca să depășim adversarul. Ei sunt un atu important al nostru”, a transmis antrenorul lui Dinamo.

De partea cealaltă, Bogdan Argeș Vintilă a spus:

„Suntem în fața unui meci dificil, un meci cu o echipă de tradiție care, indiferent de momentul în care se află, reușește să se ridice împreună cu suporterii. Ne va aștepta un joc foarte greu, o atmosferă infernală, dar am discutat cu jucătorii și au înțeles ce înseamnă Arena Națională plină de suporterii lui Dinamo.

Suntem declarați favoriți, totul depinde doar de noi. Dacă reușim să aplicăm ceea ce am pregătit până acum, cu siguranță vom avea un rezultat bun. Ne dorim ca, încă din primul joc, să tranșăm în favoarea noastră acest baraj”, a declarat antrenorul lui FC Argeș.

Publicat: 29 05. 2023, 21:57
Actualizat: 29 05. 2023, 22:04