Dinamo e criticată chiar și după ce a obținut primul punct în Superliga! „Îi este foarte greu să câștige. Mai mult nu poate”

Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si Dinamo 1948, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, sambata 05 august 2023. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

După ce Dinamo a remizat cu U Cluj, scor 1-1, Basarab Panduru a venit cu critici dure pentru „câini” și a spus că mereu dinamoviștii vorbesc mult, deși echipa lor nu excelează pe terenul de joc.

Basarab Panduru, discurs dur după ce Dinamo a câștigat doar un punct în patru meciuri: „Ei sunt foarte încrezători, spun că au lot, că au un joc bun. Vorbesc mult!”

Dinamo București a făcut egal cu Universitatea Cluj, scor 1-1, în etapa a patra din Superliga. După patru runde, nou-promovata din Ștefan cel Mare are doar un punct și se află pe ultima poziție în clasament. În ciuda punctului obținut, Basarab Panduru crede că echipei lui Ovidiu Burcă îi este în continuare greu să câștige meciuri în prima ligă.

„Per ansamblu, U Cluj a fost mai bună. Mai ales în repriza a doua. Dinamo a muncit, a alergat și s-a bătut până la final. Pentru asta, parcă merită acest punct. Dar nu a fost un meci strălucit.

Nu cred că Dinamo putea mai mult. Nu pot spune că Dinamo îmi displace. Parcă în etapele în care nu a luat puncte a avut momente mai bune decât în acest meci. Dar văd că îi este foarte greu să câștige. OK, primele 3 etape au fost foarte grele, iar U Cluj venea acum cu un moral bun. Hai să vedem în continuare. 

Nu mă interesează ce face cu echipele de play-off, ci cu celelalte. Dinamoviștii sunt foarte încrezători, spun că au lot, că au un joc bun. Vorbesc mult, dar poate știu ceva”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.

Ovidiu Burcă, optimist după ce Dinamo a remizat cu U Cluj: „Aveam nevoie de măcar un punct

După egalul de la Mediaș, Ovidiu Burcă, tehnicianul nou-promovatei Dinamo, a spus că acest egal este ca o descătușare pentru „câini” și a dat de înțeles că echipa sa va începe să adune și puncte.

„E un punct câștigat cu greu. Au fost momente în joc când am suferit puțin. Am avut și momente bune, poate că am fi putut pleca și cu victoria. Dar așa punct cu punct se adună. Aveam nevoie de măcar un punct, aveam nevoie să creștem încrederea echipei. O să analizăm. Important este că plecăm neînvinși”, a declarat Ovidiu Burcă.

Publicat: 06 08. 2023, 10:25
Actualizat: 06 08. 2023, 10:32