Dinamo a plecat în cantonamentul din Slovenia, unde Ovidiu Burcă așteaptă să i se alăture și noile transferuri: „Vor veni acolo ca viitori jucători ai noștri”. Cum decurg negocierile cu Ștefan Radu: „Discuțiile cu el se vor relua” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Luni dimineață, 26 iunie 2023, Dinamo a plecat în cantonamentul din Slovenia, unde va disputa și trei meciuri amicale, iar pe aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, înainte de decolare, antrenorul Ovidiu Burcă a făcut câteva declarații interesante. Tehnicianul „câinilor” a spus că așteaptă ca în Slovenia să i se alăture și noile transferuri la care lucrează conducerea clubului.

Dinamo a plecat în cantonamentul din Slovenia, unde Ovidiu Burcă așteaptă să i se alăture și noile transferuri

Luni dimineață, la ora 07:00, delegația lui Dinamo, în frunte cu antrenorul Ovidiu Burcă, a ajuns la aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, de unde ulterior a zburat către Slovenia, unde are programat un cantonament de vară și, de asemenea, va disputa trei meciuri amicale: cu NK Aluminji (Slovenia, 28 iunie), Zalaegerszegi Te (Ungaria, 2 iulie) și Dinamo Kiev (Ucraina, 5 iulie).

Înainte de decolare, Ovidiu Burcă a făcut câteva declarații în fața reporterilor și, printre altele, a vorbit din nou despre transferurile pe care le așteaptă la echipă. Noile achiziții ale „câinilor” vor pleca și ele în Slovenia pentru a lua parte la cantonamnetul de vară:

„Așteptările sunt ca întotdeauna. E important să folosim perioada asta, să ducem mai departe ideile noastre tactice, să unim grupul. A fost o perioadă care ne-a ridicat de la pământ. Sper să revenim cu picioarele pe pământ acum și să ajungem la primul meci concentrați 100%. Avem 3 meciuri amicale. Vom mai avea unul când ne vom întoarce, deci sunt 4. Nu sunt adeptul cantonamentelor dure, clasice, așa cum le știați odată. O să facem ce am făcut și până acum. Nu sunt cantonamente dure, dar în general antrenamentele noastre sunt destul de dure. Ne permitem și noi să facem un cantonament, asta e un aspect pozitiv.

Amicalul cu Dinamo Kiev e unul pe care îl așteptăm. E o mândrie și o onoare că pot să îl întâlnesc pe domnul Mircea Lucescu. Din cauza dumnealui am început să iubesc Dinamo, echipa aia fantastică pe care a făcut-o la finalul anilor 80. Sunt sigur că va fi o întâlnire agreabilă.

(n.r. – despre o posibilă venire a lui Mircea Lucescu la Dinamo?) Nu știu, știu că au existat anumite discuțîi. Și eu personal i-am povestit ce se întâmplă la Dinamo azi. El întotdeauna va fi implicat la Dinamo într-un fel sau altul. Ar însemna un lucru fantastic pentru Dinamo, cred că e cel mai important om din fotbalul românesc. Dinamo ar beneficia foarte mult dacă dumnealui ar decide să vină alături de noi.

Da, există șanse. (n.r. – dacă vreun nou „transfer” ar putea ajunge în cantonament?) Avem niște jucători pe care îi urmărim de ceva timp. Unii sunt în București deja, alțîi vor veni acolo. Trebuie să reconstruim echipa, să aducem niște jucători care să ne permită la nivelul primei ligi să avem un lot numeros și calitativ. Ei vor veni că viitori jucători ai lui Dinamo. Îi știm de ceva timp, suntem în contact cu ei. Nu aducem jucători în probe, în general. Trebuie aduși jucători pe care i-ai urmărit în prealabil și noi asta am făcut.

Obiectiv? Există multe variabile, nu putem să stabilim un obiectiv clar. Obiectivul e să câștigăm fiecare meci. După 6 luni putem vorbi. Trecem prin mai multe schimbări din punct de vedere sportiv și juridic. În 5, 6 luni de zile putem da predicții despre viitor. Întotdeauna la Dinamo simți presiune, dar lucrurile sunt mult mai așezate față de anul trecut, când am preluat echipa. Este o realitate, avem o stabilitate, nu mă pot plânge de absolut nimic.

Am stat de vorbă cu noii acționari, i-am simțit puțin triști, nu înțeleg de unde toate atacurile împotriva lor. Eu rămân alături de ei, au venit într-un moment în care nimeni nu venea. Și ne-au adus liniște, stabilitate. Eu le-am cerut să avem salariile plătite la zi și să nu facă promisiuni pe care nu le pot onora. Până azi, relația mea cu ei e fantastică. Au rezolvat toate problemele. Există presiunea cu transferuri rapide, dar eu cred că lumea trebuie să fie liniștită. Dacă eu am liniște și încredere, toată lumea trebuie să fie liniștită”, a declarat Ovidiu Burcă.

Negocierile cu Ștefan Radu vor continua. Sergiu Hanca nu e o soluție pentru Dinamo în această vară

În încheiere, Ovidiu Burcă a spus că nu ia în calcul o posibilă sosire a lui Sergiu Hanca la Dinamo în această vară. De asemenea, a făcut un anunț important în privința lui Ștefan Radu. Conducerea clubului va relua negocierile cu apărătorul proaspăt retras de la Lazio, în vederea demarării unei colaborări:

„Hanca este un jucător care poate fi interesant pentru Dinamo, dar în momentul ăsta nu…

(n.r. – despre Ștefan Radu) Au fost niște discuțîi, ele nu au mai avansat, vom vedea. Este în vacanță, îl așteptăm să termine vacanța, să se reia discuțiile cu el. Ar fi extraordinar pentru noi să ni se alăture.

Are familia acolo, s-a stabilit de foarte mult timp, nu e o decizie ușoară pentru el. Dar vom vedea. Unii dintre cei pe care îi vom aduce sunt experimentați, au deja meciuri la nivelul primei ligi. Unii sunt mai tineri. Dar important e să fie valoroși. Dacă au și experiență și sunt și valoroși, e mai greu să ni-i permitem noi.”

Publicat: 26 06. 2023, 08:44
Actualizat: 26 06. 2023, 17:18