Dinamo a pierdut 500.000 de euro la transferul lui Gabi Torje pentru 3 centimetri

Gabi Torje, jucătorul celor de la Concordia Chiajna, a venit cu povestiri interesante legate de începuturile carierei sale.

La un moment dat, fotbalistul de 1.69 a glumit prin a spune că Dinamo ar fi obținut mai mulți bani de la Udinese dacă ar fi fost puțin mai înalt.

Dinamo a pierdut 500.000 de euro la transferul lui Gabi Torje pentru 3 centimetri

În contextul în care Gabi Torje obișnuia să joace fotbal cu vecinii in fața blocului, unul dintre ei l-a întrebat dacă ar fi interesat să practice acest sport într-un cadru organizat. Acel moment a fost de-a dreptul crucial și a reușit să-i schimbe complet viața timișoreanului.

Actualul jucător al Concordiei Chiajna a dezvăluit și prin ce proces de recrutare a trecut pentru a fi legitimat la prima sa echipă.

Deși nu a fost niciodată un jucător prea înalt, Torje, fotbalistul de 1.69, a dezvăluit că principalele sale calități mereu au fost viteza și determinarea. Tot legat de înălțimea sa, extrema formației ilfovene a făcut o glumă haioasă și a spus că Dinamo ar fi obținut mai mulți bani pe el dacă ar fi fost puțin mai înalt.

„Am 1,69, dar adidașii ăștia noi te înalță și mai mult. Nu mergea măsurătoarea bine. Oricum, dacă aveam 1,70, Dinamo lua cu 500.000 de euro mai mult când am plecat în Italia. Ha, ha, ha!

Cu fotbalul jucat în cartier, în fața blocului, în curte cu vecinii. Aveam un părculeț în față unde ne jucam tot timpul, cu doi vecini. Unul dintre ei, fiind mai mare, m-a întrebat dacă nu vreau să joc fotbal într-un cadru organizat pentru că totul e altfel.

Mental, fizic, psihic și te poate duce spre sportul de performanță. Am acceptat, iar în prima zi m-au și legitimat!

Te duceai cu două poze și certificatul de naștere ca să-ți facă legitimația a doua zi. Azi durează mult mai mult, atunci era mult mai simplu. Am avut norocul să fiu la o echipă privată, dar unde nu se plătea.

Eu făceam parte dintr-o familie normală, care avea de toate, dar nu ne permiteam luxul de a plăti pentru cineva din familie să facă un sport. Trebuia să-l faci pentru că-ți plăcea.

Tata mai făcuse în tinerețe, dar la 25 de ani a luat căile muncii. Mama a făcut handbal la Liceul sportiv, sora mea a făcut sport doar la țară, sărind capra și șotronul.

Am semnat cu Poli Timișoara și am jucat un an la CFR Timișoara, echipa a doua a lui Poli. Erau obligați să aibă de juniori sau echipa a doua. Toți cei care nu prindeam la echipa mare mergeam la Poli II, cum s-a numit după aceea. Sâmbătă dimineață, cu antrenor nea Iosif Rotariu.

Echipa a doua era așa: Pantilimon, Străuț, Luchin, Scutaru, Latovlevici, Daminuță… Aproape toți am ajuns în Liga 1.

Viteza a fost una dintre calitățile importante, dar cred că cel mai mult m-au recomandat determinarea cu care intram pe teren și dorința de a câștiga fiecare meci și de a nu pierde niciodată. Cred că e mai important să fii cu sufletul dedicat sută la sută în ceea ce faci decât să fii foarte, foarte talentat.

Sunt convins că în România sunt sau au fost jucători mai talentați decât mine, dar care n-au ajuns sus. Sau jucători mai puțin talentați decât mine și au ajuns la un nivel mai înalt. Depinde și de norocul pe care-l ai, de o decizie, de un transfer”, a declarat Gabi Torje la GSP.

Publicat: 09 12. 2023, 21:20
Actualizat: 09 12. 2023, 21:33