Diana Băluță, prima reacție după ce Alex Băluță, soțul care a înșelat-o, a fost atacat de fanii Universității Craiova la meciul cu FCSB! Emoticonul cu degetul la gură, dedicație pentru ultrașii olteni

Alex Băluță, extrema dreapta în vârstă de 30 de ani de la FCSB, a fost atacat de către fanii olteni în timpul partidei cu Universitatea Craiova.

Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB s-a disputat duminică seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 3-0, după golurile marcate de către Darius Olaru (min. 45+8), Florinel Coman (min. 50), respectiv David Miculescu (min. 83).

Cum a reacționat Diana Băluță după ce soțul ei, Alex Băluță, a fost ținta oltenilor în Universitatea Craiova – FCSB

Pentru că în vara anului trecut a refuzat Universitatea Craiova și a ales să semneze cu FCSB, Alex Băluță a fost ținta mesajelor răutăcioase ale fanilor olteni.  Aceștia au făcut referire la viața personală a fotbalistului și la faptul că acesta și-a înșelat soția.

„Când păcănelele sunt totul pentru tine-n viața asta / E normal să îți înșeli și echipa și nevasta”, a fost mesajul afișat pe bannerul oltenilor.

Diana Băluță a reacționat și le-a transmis, printr-un emoticon, ultrașilor olteni să „închidă gura”.

Ce a spus Alex Băluță după Universitatea Craiova – FCSB

„Un meci special, pentru că m-am întors acasă. Craiova e specială pentru mine, e orașul meu natal. Mă bucur din suflet că am făcut un meci foarte bun, am luat 3 puncte. Mergem învingători acasă, asta e tot ce contează.

Mă așteptam la o reacție negativă din partea lor. Nici nu mă interesează. Cred că le-am dat cel mai bun răspuns pe teren, asta mi-am pus în cap de la început, să nu aplec urechea la ceea ce se va striga împotriva mea. Îi respect în continuare și merg cu capul sus.

Am făcut un meci foarte bun, am fost eficienți. Am reușit să scriu o pagină de istorie aici și era normal să reacționeze așa, nici nu mai contează. Gândul meu e aici, la FCSB. Vreau să dau ce am mai bun, să ajut echipa. Asta mă caracterizează. Sunt un fotbalist ambițios, profesionist. Trebuie să o țin tot așa.

Mai sunt multe meciuri, o să se înjumătățească. În play-off se va da lupta finală. Nu am reușit cel mai bun meci, dar am fost eficienți, cât să luăm cele 3 puncte.

Ne așteaptă meciul cu Farul, sperăm să luăm cele 3 puncte. Prima repriză a fost echilibrată, a doua ne-a aparținut. Mai avem lucruri de pus la punct, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche că suntem pe primul loc”, a spus Alex Băluță, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 29 01. 2024, 12:44
Actualizat: 29 01. 2024, 12:47