Dezvăluire tulburătoare a fiului legendarului dinamovist Gigi Mulțescu: „Îl visez noaptea și multe vise au legătură cu fotbalul. A trecut un an, a fost greu”. EXCLUSIV

Au trecut mai bine de 14 luni de când s-a stins Gigi Mulțescu, unul dintre fotbaliștii de succes ai anilor 80 și un antrenor apreciat o bună perioadă.

„Smurd-ul”, așa cum era alintat în lumea sportului-rege, s-a stins de pe 15 septembrie 2024, iar discuțiile despre fotbal în familie nu-și mai aveau rostul.

Mai bine de un an fără Gigi Mulțescu! Cum a trecut familia peste aceste momente grele

ProSport a realizat un amplu interviu cu Cătălin Mulțescu, fiul marelui dispărut, pentru a evoca amintirea acestuia.

Primele întrebări sunt legate de familie, iar discuția a avut loc chiar pe stadionul Dinamo, acolo unde seniorul a făcut istorie în dublă ipostază, jucător și antrenor, în timp ce juniorul este acum în staff-ul tehnic al divizionarei secunde CS Dinamo, condusă de pe margine de Florin Bratu.

„Aici pot să zic că e casa mea de la trei ani. Veneam de la Petroșani atunci cu tata. Ce să spun? Greu.

A trecut greu acest ac. A fost o perioadă grea. Mai este încă. Ne lipsește, mai ales acasă. Pot să zic că și mama și sora mea și-au revenit greu. Pentru că îl știam pe tata tot timpul acolo.

Aveam discuții, asta era când trăia, că indiferent de boala care avea, se putea discuta cu el. Era totuși acolo, era prezent. Și așa, într-o săptămână, parcă s-a dus totul. A fost greu”, își găsește cu greu cuvintele Cătălin Mulțescu, acum antrenor cu portarii la CS Dinamo.

„(Spune-mi anumite fraze pe care ți le-a spus de-a lungul timpului, îți mai vin în cap acum. Când trebuie să iei o decizie, când trebuie să faci ceva. Bănuiesc că era un tip care dădea sfaturi bune. Stând lângă el majoritatea timpului și avându-l și ca antrenor)

Așa, ca să fac cu un spirit de glumă, că îi plăcea asta tot timpul. Ne spunea, hai, vezi de portarii tăi că voi nu faceți parte din fotbal. O glumă, dar spune apoi: avem nevoie de voi. Așa, tot timpul m-a învățat să nu mint fotbalul. Niciodată.

Pentru că fotbalul, ok, fiecare a avut suișuri și coborâșuri, în viața de zi cu zi. Nimeni nu cred că a fost perfect. Dar tata a avut totdeauna o vorbă bună acolo, când aveam nevoie de ea.

Și este omul care m-a susținut cel mai mult. Și a fost lângă mine tot timpul. Și cred că și ultima oară, dacă stau să mă gândesc, în spatele meu, până la urmă, și-a dat ultima suflare, în Spitalul de Urgență

Așa, paradoxal, lângă stadion, unde a și jucat. Și atunci mi-a zis, aveți grijă să promovați, doresc tare să promovați și să fiți ok. Și a doua zi nu ne-am mai văzut”, susține Cătălin.

„Familia noastră, până la urmă, a însemnat fotbal”

„(Ți s-a întâmplat în perioada asta să-l vizezi?) De foarte multe ori. Și să ne uităm pe amintirile, care sunt tot timpul acolo, pe poze. Uneori e bine să te hrănești cu chestiile astea. Pentru că sunt momente trecute care sunt amintiri frumoase. Chiar de ziua lui am primit, era ziua lui acum, pe 13, am primit de la Universitatea Craiova un filmuleț cu el, foarte frumos.

Oamenii de acolo chiar l-au iubit. Cum, cred că îl iubesc și  dinamoviștii. Domnul Mihai  Rotaru m-a sunat.

(Aceste vise aveau legătură cu fotbalul? Sau erau chestii de familie, simple?) Chestii de familie și aveau și legătură cu fotbalul. Pentru că familia noastră, până la urmă, a însemnat fotbal. Nu a fost ceva care să fie adiacent familiei. Tot timpul am legat-o cu familia, tot timpul am legat-o. Mama, cel puțin, era confidentul. Totdeauna ia liniștea acasă.

Se mânca fotbal la mine acasă. Asta a fost viața noastră, legată de fotbal. Acum e sărac, recunosc. Mai vorbesc cu mama așa, mai cobor la ea, mai vorbim așa

(Stați în același loc, dar la un etaj diferit) Da, exact.

(Dar spune-mi, mama ta se mai uită acum la fotbal? Sau nu-i mai trebuie așa ceva după momentul ăsta?) Mama mea nu prea se mai uită foarte mult. Nu mai are motivație. Da, motivația ei sunt, în momentul de față, sora mea, mai vin și eu, când ajung și eu acasă.

Amintirile, pentru că sunt, sunt tot timpul în jurul ei. Mai îmi spune, uite, asta a fost atunci, asta a fost atunci. Mai există o poză cu oamenii care au fost mai apropiați… Ea simte lipsa, clar.

„Am ziare ProSport când luam garsonieră, adică o căsuță fără stele”

(Știu că a strâns foarte multe fotografii. De ce avea chestia asta? Îi plăcea să se mai uită la ele sau îi plăcea să le colecționeze?) Îi plăcea să le colecționeze, să le… Mi-a spus o vorbă, zicea să știi că amintirile te țin în viață. Și amintirile frumoase. Și eu colecționez poze. Și de fapt, am foarte multe poze de vremea când jucam.

Când am câștigat trofee sau am avut evoluții extraordinar de bune. Frânturi din ziare, erau ziarele atunci, ProSportul. Așa. 1998. 98, 97… Nu, 99 pentru că am făcut un meci bun.

Și atunci mama se ocupa cu tăieturile din ziare când am luat o notă foarte mare.

(Când jucai, când luai o notă mică, mai tăia atunci?) Am una cu o stea. Nu, am una cu o căsuță. Cu o garsonieră, bravo. Am jucat prost atunci. Și mama mea a zis: să știi că ți-am tăiat-o și pe asta.

A băgat-o la… catastif (râde)”, se amuză Cătălin Mulțescu.