Dezvăluire la ceas de centenar rapidist. Timișoara a vrut să-l „fure” pe Dan Coe. „L-au vrăjit că-l bagă la facultate. Ce, bă, a venit ăsta să joace? Lasă că-l aranjăm noi. I-am spus, vezi că aici nu intri, mergi la București, acolo o să apuci echipa” | EXCLUSIV

Dan Coe, simbolul Rapidului, ar fi putut ajunge la Timișoara. Bănățenii au vrut să-l „sufle” din Giulești, stoperul a stat câteva zile la Știința, așa cum se numea Poli în anii 60, însă după un episod ciudat cules din măruntaiele vestiarului decătre un prieten din copilărie, stoperul s-a întors la București și a marcat istoria Rapidului. Rapid sărbătorește centenarul. 100 de ani de la înființarea clubului. În albumul Giuleștiului, o pagină importantă este ocupată de un fotbalist legendar. Dan Coe, stoperul de fier al Grant-ului, fotbalistul cu numele scandat, ca un elogiu, din generație în generație.

„Un strigăt din vechea Troie… pentru faima lui Dan Coe… ”

„… Hai Rapidu’!… 

Scandarea izbește cerul la fiecare meci. În memoria jucătorului care, timp de 11 sezoane, a sfințit dungile tricoului. Alb și vișiniu. „Ahoe”.

ProSport vă prezintă, la ceas de centenar rapidist, o dezvăluire care ar fi putut schimba destinul fotbalistului Dan Coe și, poate, al clubului Rapid.

Mirajul Timișoarei. Bănățenii au vrut să-l ia de la Rapid

S-a întâmplat în 1962, la scurt timp după ce fundașul a debutat la echipa mare a feroviarilor. În acea stagiune, stoperul cu 41 de prezențe în tricoul echipei naționale avea să bifeze 4 partide în echipa de seniori.

• 202 meciuri a strans Dan Coe în tricoul Rapidului, între 1962 și 1971, formație pentru care a înscris 9 goluri

Povestește Alexandru Vâlcov, prieten din copilărie cu Dan Coe, rival cu acesta, pe teren, la juniori. Vâlcov juca, pe atunci, pentru Tânărul Dinamovist.

„L-am cunoscut de foarte puști, eram la pitici, el juca la Rapid, era stoper la Locomotiva Grivița Roșie, eu la Dinamo, la Tânărul Dinamovist, centru înaintaș. Atunci s-a născut prietenia, din adversitatea de pe teren. Și am rămas prieteni o viață. El a făcut liceul la Aurel Vlaicu, pe 1 Mai și ne-am mai întâlnit pe probleme de școală, ne-am mai duelat la volei, handbal, sporturi de liceu, eram amici buni. Ani de zile, pe teren, aveam această adversitate, până am terminat junioratul. Țin minte un meci pe Giulești, i-am bătut cu 7-0, am dat patru goluri de lângă el, dar nu s-a supărat, după meci ne-am pupat”, își scutură memoria Alexandru Vâlcov (83 ani) (FOTO JOS) .

„L-am luat de mână și l-am dus la telefon. I-am spus, vezi că aici nu joci, mergi la București, că acolo o să apuci echipa”

La finalul junioratului, Vâlcov, fiul fostului jucător și selecționer al echipei naționale, mult mai cunoscutul Colea Vâlcov, a ajuns la Timișoara, la Știința, așa cum se numea Politehnica de astăzi. Într-o zi, fostul dinamovist a avut parte de o mare surpriză. Dan Coe, prietenul său din duelurile copilăriei, a intrat pe ușa vestiarului formației de pe malurile Begăi.

„M-am trezit cu el la Timișoara. L-au contactat aștia, el apucase să joace la echipa mare a Rapidului, cu Greavu, Motroc și, probabil, că l-au vrăjit  că-l bagă la facultate. El a venit acolo și întâmplarea a făcut că, e adevărat că eu nu am fost foarte corect față de timișoreni, am auzit vorbe prin vestiar. „Ce, bă, a venit ăsta să joace? Lasă că-l aranjăm noi”. L-am luat de mână și, într-o seară, până în ora 20, m-am dus la telefon cu telefonistă, prin centrală. „Bă, tu știi telefonul de la București?”. L-am pus să sune pe cineva, nici nu prea mai contează cine și așa s-a întors acasă, la Rapid. Și i-am spus, vezi că aici nu joci, mergi la București, acolo o să apuci echipa. Vestiarul e rău, nu se pune nici antrenorul cu vestiarul. Lumea nu știe evenimentul ăsta, dar Dan Coe a stat câteva zile la Timișoara. Nu știu dacă, nu cumva, a dat și examen la construcții, nu vreau să spun sigur”, a dezvăluit, cu așchii de mister, Alexandru Vâlcov.

Era un băiat extraordinar de liniștit, masiv, cu un suflet extraordinar. Pe teren rupea, unde călca nu creștea iarba, dar era corect, nu a dat, vreodată, să rupă picioarele. După ne-am mai întâlnit foarte rar, apoi el a plecat și a fost acel necaz pe care-l știm” – Alexandru Vâlcov.

… Și înc-o dată, că e voie. Ahoe!