Dezastru total la Universitatea Craiova! După războiul cu U Cluj, oltenii riscă să piardă la „masa verde” meciul cu Hermannstadt din etapa viitoare

Dezastru totual la Universitatea Craiova după plecarea lui Mirel Rădoi (41 de ani) de pe banca tehnică a formației din Bănie.

Dezastru total la Universitatea Craiova! După războiul cu U Cluj, oltenii riscă să piardă la „masa verde” meciul cu Hermannstadt din etapa viitoare

După ce Universitatea Craiova a intrat într-un adevărat război cu U Cluj pentru că l-a „furat” pe Eugen Neagoe, formația finanțată de Mihai Rotaru a mai primit o lovitură de proporții.

Universitatea Craiova riscă să nu poată să joace meciul cu Hermannstadt din etapa 23 care este programat sâmbătă, 28 ianuarie, ora 20.00, deoarece contractul lui Eugen Neagoe nu a putut să fie înregistrat, iar trupa oltenilor nu are niciun antrenor cu licență PRO, anunță AS.ro.

Conform articolului 20 din regulamentul pentru statutul antrenorului, Universitatea Craiova avea obligația ca în 30 de zile să angajeze un antrenor care îndeplinește toate cerințele pentru a antrena în Superliga. Aici apar problemele pentru formația finanțată de Mihai Rotaru deoarece termenul a expirat.

Mirel Rădoi și-a reziliat contractul pe 8 decembrie 2022, iar în ultimele două etape au stat pe bancă Dragoș Bon și Ionuț Stancu, ambii fără licență PRO. Cum înțelegerea dintre Universitatea Craiova și Eugen Neagoe nu a putut să fie înregistrat din cauza conflictului dintre U Cluj și echipa finanțată de Mihai Rotaru, trupa din Bănie riscă să piardă meciul cu Hermannstadt la „masa verde”

„În situaţia în care antrenorul principal este demis sau demisionează în timpul sezonului competiţional, clubul are obligaţia ca în termen de 30 de zile să angajeze un nou antrenor care să îndeplinească condiţiile prevăzute la alin. 2. În situaţia în care, după demiterea antrenorului principal, antrenorul secund este numit antrenor interimar, acestuia nu i se vor aplica prevederile alineatului 2 pentru perioada de 30 de zile a interimatului”, apare în regulamentul pentru statutul antrenorului.

Corneliu Papură și Sorin Cârțu, soluții pentru Mihai Rotaru

În cazul în care situația lui Eugen Neagoe nu se va rezolva cât mai rapid pentru a sta pe banca tehnică la meciul cu Hermannstadt, atunci oltenii ar putea să apeleze la Corneliu Papură.

O altă soluție pentru Mihai Rotaru ar putea să fie chiar Sorin Cârțu. Actualul președinte al formației din Bănie deține licență PRO, însă ar trebui să fie demis din funcția de președinte și să i se înregistreze contractul ca antrenor al oltenilor.

  • Universitatea Craiova – Hermannstadt se joacă sâmbătă, 28 ianuarie 2023, ora 20.00, în etapa 23 din Superliga, pe stadionul „Ion Oblemenco”, Live Video Online pe ProSport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Publicat: 22 01. 2023, 20:30