Dezastru pentru FCSB și sperietură mare pentru naționala României: Darius Olaru s-a accidentat grav și a fost scos pe brațe de medici în derby-ul cu CFR! FOTO

Darius Dumitru Olaru la pamant in meciul de fotbal dintre FCSB si Rapid Bucuresti, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 5 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB l-a pierdut pe Darius Olaru în finalul primei reprize a meciului cu CFR Cluj, fotbalistul ieșind accidentat grav de pe teren.

Vicecampioana României s-a văzut condusă încă din startul meciului, după ce intervenția moale a lui Alexandru Pantea i-a permis lui Panagiotis Tachtsidis să îl învingă pe Ștefan Târnovanu. Roș-albaștrii au restabilit egalitatea în minutul 26, când Darius Olaru a înscris după o pasă de excepție a lui Florinel Coman.

Acesta ar putea fi ultimul gol al fotbalistului de la FCSB pentru o bună perioadă de timp: a ieșit accidentat de pe teren, fiind ajutat de medici să părăsească suprafața de joc.

Dezastru pentru FCSB și sperietură mare pentru naționala României: Darius Olaru s-a accidentat grav și a fost scos pe brațe de medici în derby-ul cu CFR!

Darius Olaru a ieșit accidentat în finalul primei reprize a meciului cu CFR Cluj, după ce reușise să egaleze la 1 în minutul 26.

Durerea pe care a resimțit-o jucătorul i s-a citit cu ușurință pe față, iar primele imagini îngrijorează. Medicii de la FCSB au fost nevoiți să îl sprijine pe acesta pentru a părăsi suprafața de joc, deoarece nu mai putea să pună piciorul stâng în pământ.

Internaționalul român a fost înlocuit cu Mihai Lixandru, mijlocaș defensiv în vârstă de 22 de ani.

Echipele de start la CFR Cluj – FCSB

CFR Cluj: Sava – Kresic, M. Ilie, Morgan – Mogoș, Muhar, Tachtsidis, Camora – Avounou, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich – Cr. Manea, Boben, Cvek, R. Filip, Fia, Krasniqi, C. Deac, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini

FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Al. Băluță, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Haruț, Oct. Popescu, Lixandru, Cr. Ganea, D. Rotariu, Radaslavescu, Djokovic
Antrenor: Elias Charalambous

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca – Cluj)
Arbitru: Sebastian Colțescu // Asistenți: Radu Ghinguleac, Daniel Mitruți
Arbitru VAR: George Găman // Asistent VAR: Adrian Popescu

Publicat: 10 12. 2023, 21:02
Actualizat: 10 12. 2023, 21:05