Deian Sorescu, transfer de senzație la FCSB? Polonezii de la Rakow sunt nemulțumiți de fostul fotbalist al lui Dinamo, iar Gigi Becali ar putea profita dacă se califică în grupele Conference League | EXCLUSIV

Deian Sorescu, transfer la FCSB. Becali îl poate lua pe fostul dinamovist
Vezi galeria foto - 6 poze

Deian Sorescu ar putea fi transferul verii la FCSB, după ce polonezii de la Rakow și-au pierdut încrederea în abilitățile fotbalistului român, transferat pe bani grei de la Dinamo.

Sursele ProSport susțin că Sorescu trece printr-o perioadă grea în Polonia, acolo unde a ajuns rezerva croatului Fran Tudor, și că de această situație ar putea profita Gigi Becali.

Patronul roș-albaștrilor a fost mereu un admirator al lui Sorescu și a încercat să îl cumpere chiar de la rivala din „Ștefan cel Mare”.

Deian Sorescu, transfer de senzație la FCSB? Polonezii de la Rakow sunt nemulțumiți de fostul fotbalist al lui Dinamo, iar Gigi Becali ar putea profita dacă se califică în grupele Conference League

Acum, jucătorul de bandă dreaptă, o zonă cu probleme la formația lui Nicolae Dică, ar putea deveni o soluție în cazul în care gruparea finanțată de Gigi Becali va face pasul în grupele Conference League.

Singurul impediment în calea unei afaceri rapide ar fi faptul că polonezii vor să recupereze o parte din cei 800.000 de euro plătiți până acum pe internaționalul român. Suma ar fi putut ajunge la 1.3 milioane de euro, în funcție de anumite bonusuri, dar pare destul de greu ca acestea să se realizeze în perioada următoare.

Din informațiile ProSport, cei de la Rakow ar fi de acord cu împrumutul lui Deian Sorescu, cu atât mai mult cu cât clubul interesat ar accepta și o clauză de cumpărare obligatorie.

În trecut, de serviciile fostului căpitan de la Dinamo s-a interesat și Universitatea Craiova, prin patronul Mihai Rotaru. „Sumele vehiculate sunt prea mari pentru noi” spunea atunci finanțatorul echipei din Bănie. În plus, Mirel Rădoi, actualul antrenor al oltenilor, este printre cei care au apreciat cel mai mult prestațiilor lui Sorescu, motiv pentru care l-a și chemat la echipa națională a României.

  • Deian Sorescu, 24 de ani, e cotat  la 1.8 milioane de euro pe siteul de specialitate transfermarkt.com
Publicat: 16 08. 2022, 10:59