De ce nu a mers Cristiano Bergodi să-și ia rămas bun de la fotbaliștii Rapidului. Cristi Săpunaru confirmă informația ProSport că tehnicianul nu a mers la jucători, dar are o variantă proprie a motivului real

Cristiano Bergodi nu s-a dus să-și ia rămas bun de la fotbaliștii Rapidului, iar căpitanul Cristi Săpunaru are o variantă proprie a motivului real.

Cristiano Bergodi a fost dat afară de la Rapid la începutul săptămânii, dar nu s-a dus să-și ia rămas bun de la fotbaliști.

Cristi Săpunaru spune că Cristiano Bergodi nu i-a salutat pe jucători la plecare deoarece este mai sentimental

Rapid a anunțat oficial, marți, depărțirea de antrenorul italian Cristiano Bergodi. Tehnicianul s-a dus la Mogoșoaia să își ia rămas bun de la membrii staff-ului. Surpriza a fost că nu i-a așteptat și pe jucători să-i salute, după cum a anunțat în exclusivitate Pro Sport.

Căpitanul Rapidului, Cristi Săpunaru, a confirmat că așa au decurs lucrurile, dar susține că Bergodi a vrut să plece înainte de sosirea jucătorilor nu pentru că s-ar fi considerat trădat de fotbaliști.

„Tuturor jucătorilor ar trebui să le pară rău de ce s-a întâmplat, pentru că Bergodi n-a fost un om să-i deranjeze. I-am trimis un mesaj din partea echipei şi din partea mea.

Nu, n-a venit (n.r. – să-și ia rămas bun). Eu spun că n-a vrut să vină pentru că e mai sentimental. Mi-a transmis să le spun băieţilor că le mulţumeşte, că asta a fost şi să meargă mai departe”, a precizat Cristi Săpunaru, potrivit Orange Sport.

Regretul lui Cristi Săpunaru după plecarea lui Cristiano Bergodi

Căpitanul Rapidului are și un mare regret după plecarea lui Cristiano Bergodi. Cristi Săpunaru este ferm convins că Rapid are valoare pentru a fi mult mai sus în clasamentul Superligii.

„Am un regret că n-am putut să facem mai multe împreună. Şi că Rapidul nu are lot de locul 6 sau locul 5. Rapidul are lot de primele trei locuri şi de la lotul care se bate la campionat am ajuns la lotul care se bate la locurile 5-6 momentan.

Bine, ne luptăm la locul 2 dacă ne revenim, dar nu cred că suntem o echipă de locurile 5-6”, a mai transmis Săpunaru.

Cristiano Bergodi are un palmares la Rapid de 16 victorii, 12 remize și nouă înfrângeri

Rapid s-a despărțit de Cristiano Bergodi din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă. Echipa a terminat sezonul regulat pe locul 2, dar în play-off nu a câștigat niciun punct. A pierdut, pe rând, cu Farul acasă, Universitatea Craiova în deplasare (de fiecare dată cu 1-2), CFR Cluj (1-4) și Sepsi (0-1), de fiecare dată pe teren propriu.

Deodată cu Cristiano Bergodi au plecat și cei care-l ajutau, antrenorul secund Luigi Ciarlantini și preparatorul fizic Ionel Colonel. Bergodi a pregătit Rapid în 37 de meciuri, palmaresul fiind de 16 victorii, 12 remize și nouă înfrângeri.

Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonț, care se ocupa de pregătirea portarilor în mandatul lui Bergodi, alături de Adrian Iencsi și Ciprian Niță.

Publicat: 19 04. 2024, 00:02
Actualizat: 19 04. 2024, 00:03