Daniel Isăilă a refuzat-o pe Universitatea Craiova! Motivul invocat de antrenor și ce tehnician caută acum Mihai Rotaru | EXCLUSIV

După plecarea lui Laurenţiu Reghecampf în Arabia Saudită, la Al Tae, club care a achitat clauza de reziliere a contractului cu Universitatea Craiova, primul antrenor la care a apelat Mihai Rotaru a fost Daniel Isăilă, dar acesta a dat un răspuns negativ, preferând să rămână în zona arabă, el având familia la Abu Dhabi.

Daniel Isăilă a refuzat Universitatea Craiova

FC Braşov, Sportul Studenţesc, FCM Tg. Mureş, Astra Giurgiu, România U21, Al Hazem (Arabia Saudită) şi Banyias (Emiratele Arabe Unite) sunt echipele antrenate de Daniel Isăilă în cariera sa. Isăilă aşteaptă o nouă provocare din zona arabă şi nu este tentat de revenirea în România.

În aceste condiţii, de pregătirea Universităţii Craiova se va ocupa în următoarea perioadă Corneliu Papură, ajutat de Dragoş Bon. Corneliu Papură a avut trei mandate până acum pe banca Ştiinţei, între 2018-2020, şi a activat în ultimul an la formaţia secundă a clubului. El a condus antrenamentul de astăzi, alături de secunzii pe care i-a avut şi Laurenţiu Reghecampf: Dragoş Bon şi Ionuţ Stancu.

Deocamdată, clubul Universitatea Craiova nu a anunţat nici despărţirea de Laurenţiu Reghecampf şi nici numirea, ca interimar sau pe termen determinat, a lui Corneliu Papură.

Mihai Rotaru caută un antrenor străin

În aceste condiţii, Mihai Rotaru caută un antrenor străin pentru a prelua Universitatea Craiova, dar eventuala instalare nu va fi făcută în curând, cel mai devreme urmând a fi efectuată în următoarea pauză competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale.

Una dintre variantele la care se gândeau oficialii grupării din Bănie era spaniolul Paco Jemez, care mai fusese pe lista Ştiinţei în urmă cu câţiva ani, când a fost ales Marinos Ouzounidis. Numai că Paco Jemez sub contract cu formaţia iraniană Tractor, la care evoluează fostul jucătorul al Craiovei, brazilianul Gustavo.

Publicat: 19 09. 2023, 15:23