Dan Șucu, tot mai aproape de o nouă lovitură pentru Adrian Mutu! Francezii au luat decizia în privința lui Rareș Ilie, fotbalistul dorit de Rapid

Rareş Ilie e noua vedetă de la Nice! Colegii i-au dat „botezul” şi l-au pus să cânte o melodie românească, devenită hit mondial!
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid e tot mai aproape să dea lovitura verii în Superliga: Rareș Ilie nu mai este dorit la Nice și are șanse mari să revină la formația antrenată de Adrian Mutu!

Rareș Ilie este tot mai aproape de o revenire la Rapid

După ce în ultimele zile, conducătorii giuleștenilor au recunoscut tratativele cu omologii lor de la formația din Hexagon în vederea unei reveniri a românului la clubul care l-a propulsat în Ligue 1, presa din Franța confirmă acum faptul că Ilie nu mai reprezintă un subiect de interes la prima echipă a lui Nice și se caută variante pentru a-l ceda.

În ceea ce priveşte jucătorii împrumutaţi, doar Alexis Claude-Maurice va primi o nouă şansă la Nice. Restul vor fi cedaţi dacă se vor găsi variante pentru transferul lor„, scrie RMC Sport.

Totuși, în cazul unei reveniri a lui Rareș Ilie la Rapid, este foarte probabil ca această să aibă loc sub formă de împrumut, având în vedere că Nice a achitat nu mai puțin de 5 milioane de euro vara trecută în schimbul mijlocașului, iar Dan Șucu nu are de gând să achite o sumă care măcar să se apropie de acest nivel.

Recent, Daniel Niculae a dezvăluit că între cele două cluburi au pornit negocierile în vederea unei reveniri a lui Rareș Ilie la Rapid din sezonul următor.

„Vom vedea, suntem în niște tatonări cu cei de la Nice. Noi am vrea ca Rareș Ilie să se întoarcă la noi din sezonul viitor. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Să vedem ce vor dori cei de la Nice și care va fi părerea lui Rareș.

Eu sunt convins că-și dorește să joace, are nevoie de minute, are nevoie de încredere, are nevoie de expunere mai bună”, a declarat Daniel Niculae, la Digi Sport.

  • 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Rareș Ilie, conform Transfermarkt.com

  • 60 de meciuri, 9 goluri și 12 pase decisive a adunat mijlocașul la Rapid

Rareș Ilie nu s-a adaptat la Nice

„Pot spune că (n.r. străinii) nu au o părere foarte bună despre România. În general România nu e privită foarte bine, cel puțin unde am fost eu. Încerci cumva să le schimbi părerea. E o ocazie foarte bună pentru mine și pentru toți colegii mei să arătăm că și România e capabilă de lucruri frumoase.

A fost o perioadă un pic grea pentru mine, dar mai bine că trec prin asta acum, la 19 ani. Am ce învăța în perioada asta. Sper să joc bine aici și să mă întorc la club și să joc bine și vom vedea mai departe. Nu cred că am avut probleme de acomodare, cu limba mă descurc, colegii mereu m-au plăcut pe unde am fost.

Nivelul este diferit peste tot pe unde te duci, dar te obișnuiești. Sunt perioade și perioade. Încredere am în mine. Mi-ar trebui mai multe minute, dar acum nu sunt eu cel care decide și o să fac tot ce îmi stă în putință să joc cât mai mult”, a declarat Rareș Ilie, pentru Sport.ro.

Publicat: 08 06. 2023, 12:50