Dan Șucu face primul transfer bombă al iernii, cu care revoluționează Superliga! Aduce la Rapid un atacant de top cu 500.000 de euro

Dan Șucu, patronul de la Rapid, aduce în Superliga un atacant cotat la 500.000 de euro.

Formația din Giulești a intrat pe un drum descendent în ultima perioadă, victoria cu FCSB din 5 noiembrie fiind cea mai recentă în Superliga pentru elevii lui Cristiano Bergodi.

Conducătorii echipei de lângă Podul Grant vor să întărească lotul în această pauză de mercato, iar primul cu care s-a înțeles Dan Șucu este un internațional kosovar.

Dan Șucu face primul transfer bombă al iernii, cu care revoluționează Superliga! Aduce la Rapid un atacant de top cu 500.000 de euro

Dan Șucu vrea să întărească lotul în această iarnă, după ce Rapid a bifat nu mai puțin de cinci meciuri consecutive fără victorie.

Florent Hasani, în vârstă de 22 de ani, este primul fotbalist care a bătut palma cu oficialii clubului de lângă Podul Grant, potrivit as.ro. Atacantul are, la nivel internațional, opt meciuri jucate pentru echipa națională din Kosovo, pentru care a reușit să marcheze un gol.

Acesta ar putea face pereche în atacul giuleștenilor cu conaționalul său Albion Rrahmani, care în ultima parte a anului 2023 a lipsit de pe teren din cauza unei accidentări.

Florent Hasani este cel mai bun marcator din prima ligă a campionatului Albaniei, unde îmbracă tricoul lui KF Tirana. În primele 16 meciuri disputate în acest sezon, kosovarul a marcat de 10 ori și a oferit trei pase decisive coechipierilor săi.

Fotbalistul în vârstă de 22 de ani poate evolua nu doar ca vârf, ci și ca mijlocaş ofensiv sau extremă dreapta, și este cotat în acest moment la 500.000 de euro.

Cum decurge recuperarea lui Albion Rrahmani. Când va reveni kosovarul pe teren

Albion Rrahmani a dat asigurări că recuperarea lui decurge foarte bine, astfel că sunt șanse să îl vedem pe teren odată cu reluarea campionatului, în luna ianuarie.

„Recuperarea decurge foarte bine. Mă simt foarte bine, pot să merg fără probleme, chiar sunt impresionat și sper că voi reveni mai devreme decât era de așteptat.

(n.r. Mai simți dureri?) Nu, deloc. Fac toate exercițiile la capacitate maximă și asta mă bucură.

Petrec aici (n.r. la sala de recuperare) cam patru ore, patru ore și jumătate, pentru a mă recupera mai rapid și vreau să fac tot ce pot pentru ca piciorul să se vindece. Toți oamenii de aici sunt foarte buni, lucrează foarte bine cu mine și rezultatele se văd. Vreau să le spun tuturor că nu mai simt nicio durere, pot să merg și că sper să încep alergările în două-trei săptămâni și să fiu pregătit pentru momentul reluării sezonului.

(n.r. Toată lumea credea că o să lipsești patru sau cinci luni) Și eu la fel, dar sunt impresionat de cum se vindecă piciorul meu. De aceea, spun că o să revin mai rapid decât credea toată lumea”, a spus Albion Rrahmani, la Exclusiv Rapid.

Publicat: 16 12. 2023, 17:46