Dan Șucu bagă 5 milioane de euro în Rapid. Cu câte acțiuni mai rămâne Victor Angelescu

Dan Sucu si Victor Angelescu in tribuna la meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Petrolul Ploiesti, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Giulesti Arena din Bucuresti, duminica 13 august 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 10 poze

Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, nu se oprește din investiții și-și mărește numărul de procente în acționariatul formației din Giulești.

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat că Dan Șucu, omul de afaceri care deține acum 70% din acțiuni, va ajunge la 75 sau 80 de procente.

Dan Șucu bagă 5 milioane de euro în Rapid. Cu câte acțiuni mai rămâne Victor Angelescu

Mărirea de capital, care ar fi cifrată la 5 milioane de euro, a lui Dan Șucu se va produce la începutul anului 2024. La 24 mai 2022, omul de afaceri Dan Şucu a preluat 50% din acţiunile clubului de fotbal FC Rapid, celelalte 50 de procente rămânând în posesia lui Victor Angelescu.

”Urmează să se facă mărirea de capital. Când vom face mărirea de capital, vom vorbi, probabil va avea 75-80%, în funcție de suma cu care se va contribui. Asta e mai puțin important.

Fiecare suportă cât își permite. Dacă voi avea 30% sau 20%, e irelevant. Eu nu mă văd ieșind, dar niciodată să nu zici niciodată, nu știu ce se va întâmpla în viitor”, a declarat Victor Angelescu la Digi Sport.

”Dacă vom fi la mai mult de patru-cinci puncte, va fi greu. Sperăm să terminăm la 3-4 puncte de primul loc, după înjumătățire. Dacă-s mai mult de cinci, nu e imposibil, dar este foarte greu”, a spus Victor Angelescu.

70-30 la procente Șucu – Angelescu, operabilă în vara lui 2023

Omul de afaceri Dan Şucu a devenit acţionar majoritar al clubului de fotbal FC Rapid, cu 70%, în iunie 2023, Angelescu a rămas cu 30% dintre acţiuni, ca urmare a majorării capitalului social al societăţii la 50 de milioane de lei, informează site-ul oficial al grupării giuleştene.

„Acţionarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social şi, implicit, a investiţiei, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei.

Contribuţiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acţionariatului este următoarea: Dan Şucu va deţine 70% din acţiuni, iar Victor Angelescu, 30%”, se arată pe site-ul citat.

Ce spune Dan Șucu în vara lui 2022?

Dan Şucu a declarat că în următorii ani se vor investi sume importante în club pentru că Rapid îşi propune să se claseze „întotdeauna pe podium”.

„Înţelegerea între acţionari este că, în cazul în care nevoile clubului sunt mai mari decât posibilităţile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acţionar va investi mai mult.

În acest fel, viteza cu care avansează clubul va fi cea care primează. În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar faţă de partenerul meu, Victor Angelescu, iar banii suplimentari necesari pentru performanţele pe care noi toţi le aşteptăm sunt şi vor fi la dispoziţia clubului.

La Rapid, orice promisiune este şi va fi respectată, iar noi, ca acţionari, suntem obligaţi să dam un exemplu. Ne aşteptăm ca toţi colegii şi partenerii noştri să aibă exact aceeaşi dedicare în respectarea promisiunilor lor”, a declarat în 2022 Dan Şucu, noul acţionar majoritar al FC Rapid.

Publicat: 28 12. 2023, 09:25