Dan Petrescu și-ar fi dorit ca derby-ul CFR Cluj – FCSB să fie amânat: „E un campionat anormal, unic în lume”

Presa din Italia anunță o plecare de ultimă oră de la CFR Cluj. Jucătorul lui Dan Petrescu are liber să se transfere
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu a analizat partida pe care CFR Cluj o va disputa contra celor de la FCSB.

Dan Petrescu și-ar fi dorit ca derby-ul CFR Cluj – FCSB să fie amânat: „E un campionat anormal, unic în lume”

Campioana României o întâlnește duminică, de la ora 21:00, pe FCSB, în cadrul etapei cu numărul 24 din Superliga României.

În acest moment, CFR Cluj se află pe primul loc al clasamentului, în timp ce FCSB ocupă poziția a patra, la nouă puncte de ardeleni.

La conferința de presă premergătoare partidei din Gruia, Dan Petrescu a dezvăluit că jocul va fi extrem de complicat, chiar dacă formația roș-albastră nu îi va putea folosi pe titularii Joiskym Dawa și Florinel Coman.

Totuși, „Bursucul” a anunțat că și-ar fi dorit ca meciul să fie amânat, din cauza vremii nefavorabile de la Cluj.

„Ne dorim cu toții și sperăm să facem un meci bun și să-l câștigăm. Malele e accidentat, în rest să vedem. Manea, dacă poate să se antreneze azi e bine, dacă nu nici el nu va juca.

(n.r. dacă lipsa lui Coman și Dawa contează) Nu cred, au un lot bun, indiferent cine nu ar fi jucat, nu se vedea. Au dubluri pe toate posturile. Dacă era un campionat normal, zic asta de 5 ani, era greu să ne mai ajungă (n.r. FCSB, în cazul unui eșec). Dar e un campionat anormal, unic în lume, și se poate întâmpla orice.

Au perioade când fac multe puncte și perioade când nu reușesc asta. Pot câștiga toate meciurile de acum la ce lot au, la ce investiții s-au făcut. Într-o zi bună, FCSB poate să bată pe oricine din România și din Europa.

În opinia mea, nu ar fi trebuit să jucăm fotbal în perioada asta. Am intrat și acum pe teren, ninge, se dă zăpadă. Sunt -13, -14 grade. Dacă trebuie să jucăm, jucăm”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Leo Strizu, extrem de sincer înainte de CFR Cluj – FCSB

„Mergem la Cluj încrezători, am uitat meciul trecut, echipa este bine mobilizată, mergem să luăm trei puncte. Ne interesează doar să câștigăm. De orice meci depind șansele la titlu. Trebuie să facem în așa fel încât să aducem victoria de partea noastră, să rămână puncte mai puține. Din punctul meu de vedere, campionatul se joacă.

Toată lumea are de învățat din asemenea jocuri, dar vreau să-l uităm foarte repede (n.r. meciul cu Farul). Va fi un meci foarte greu, dar mergem să câștigăm. A durat foarte puțin (n.r. șocul), băieții s-au mobilizat și au trecut peste.

(Reporter: Cum pot marca jucătorii dvs. cu CFR?) Foarte simplu, ne bazăm pe jucătorii noștri, mai ales pe jucătorii din atac care au calitate și valoare. Mergem să câștigăm. Ca să câștigăm, trebuie să înscriem. (Reporter: Merge și Omrani la Cluj?) Toată lumea merge. (Reporter: Și Edjouma?) Da. Și Omrani și Edjouma fac deplasarea la Cluj.

(n.r. despre declarația lui Gigi Becali) Credeți că pot să vorbesc eu în numele lui Gigi Becali? Nu cred că pot. Bineînțeles că îl cunosc, este patronul echipei, ar fi culmea să nu-l cunosc. Nu pot să comentez ce spune Gigi Becali. Este patronul echipei, el decide”, a spus Leo Strizu, la conferința de presă.

Publicat: 04 02. 2023, 17:23
Actualizat: 04 02. 2023, 17:24