Dan Petrescu se teme de un jucător de la Petrolul. „Dacă are chef să joace, câștigă cu orice echipă!” Ce probleme de lot are CFR Cluj

Dan Petrescu reactioneaza la meciul de fotbal dintre FC Voluntari si CFR Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni 30 ianuarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul principal de la CFR Cluj, se teme înaintea meciului cu Petrolul de un fotbalist al grupării din Ploiești.

Dan Petrescu se teme de un jucător de la Petrolul! Ce probleme de lot are CFR Cluj

CFR Cluj va juca pe stadionul „Ilie Oană” împotriva celor de la Petrolul Ploiești, luni, 27 februarie, ora 20.00, iar Dan Petrescu speră ca Budescu, fotbalistul grupării „lupilor galbeni”, să nu aibă o zi bună. „Bursucul” este de părere că Budi ar putea să decidă orice meci dacă se află într-o formă bună, iar acest lucru îi dă emoții.

Dan Petrescu a vorbit și despre problemele de lot pe care le are pentru partida cu Petrolul Ploiești și recunoaște că meciul cu Lazio din Conference League și-a pus amprenta asupra elevilor săi.

„Condiții grele pentru noi, în primul rând. Ei se odihnesc și ne așteaptă. Sunt ceva probleme de lot. Avem doar un suspendat, pe Yuri, din păcate. Și foarte mulți jucători obosiți. Posibil ca doi-trei nici să nu facă deplasarea. Vedem după antrenamentul de mâine dimineață. Sunt și ceva răceli, accidentări. Exact la ceea ce mă așteptam după un meci cu o asemena intensitate (n.r. cel cu Lazio).

Mie mi se pare că, la meciul cu Sibiul, ziceai că are 20 de ani, așa a alergat (n.r. Constantin Budescu). Și știți că, dacă Budescu are chef să joace fotbal, câștigă cu orice echipă Petrolul, pentru că e un jucător deosebit. Cum zice Gică Hagi, un decar, care poate să inventeze orice, oricând. Iar, pe lângă el, un Grozav, alt jucător extraordinar… Irobiso. Formează o tripletă în atac de speriat, în opinia mea. Și Jair, la mijloc, cu Seto.

O echipă care s-a bătut la play-off. Nu știu dacă se mai bate. Nu știu dacă mai are timp să ajungă. A fost, până acum, surpriza plăcută a campionatului. Era și Sibiul, dar Sibiul, pe final, a început să cadă. Atuul numărul unu al Petrolului este Budescu”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Petrolul.

Constantin Budescu a semnat liber de contract cu Petrolul

Constantin Budescu (34 de ani) a ajuns la Petrolul Ploiești pe 2 august 2022, după ce ultima dată jucase în tricoul celor de la FC Voluntari. Internaționalul român a semnat cu gruparea de pe „Ilie Oană” în perioada în care nu era recuperat după accidentarea suferită la formația din Ilfov.

Pe parcursul carierei, Constantin Budescu a mai jucat pentru FCSB, Damac FC, Astra Giurgiu, Al Shabab și DL Yifang. Internaționalul român a început fotbalul la juniorii Petrolului, după care în februarie 2011 a semnat cu Astra.

După cinci ani petrecuți la trupa din Giurgiu, Constantin Budescu a fost vândut la DL Yifang pentru 1,5 milioane de euro.

Publicat: 25 02. 2023, 18:51
Actualizat: 25 02. 2023, 18:58