Dan Petrescu pleacă sigur de la CFR Cluj! Varianta aruncată pe piață de Basarab Panduru: „S-ar pupa bine de tot”

Barasab Panduru, fostul coechipier al lui Dan Petrescu de la națională în anii 90, crede că „Bursucul” va încheia curând conturile cu campioana CFR Cluj.

Apoi este un moment propice să semneze cu echipa națională, imediat  după cele două meciuri din Nations League.

CFR Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Argeş, în ultimul meci al etapei a 11-a din Superligă.

Dan Petrescu pleacă sigur de la CFR Cluj! Varianta aruncată pe piață de Basarab Panduru: „S-ar pupa bine de tot”

Unicul gol al meciului a fost marcat de Camora în minutul 62.

„Eu zic că este momentul ca Dan Petrescu să accepte ce a refuzat în trecut. E momentul să plece de la CFR și să facă pasul spre națională. Mai sunt două meciuri, nu se știe ce se întâmplă și acolo. S-ar pupa bine de tot momentul ăsta!

Probabil ar pleca și prieten cu Varga, se înțeleg ei la bani.

Probabil se întoarce și altădată, că așa s-a mai întâmplat. Acum e momentul să facă pasul spre națională. Eu cred că merită!”, a spus Basarab Panduru la Orange Sport.

Dan Petrescu a refuzat, iniţial, să vorbească despre posibila sa plecare după meciul din Trivale, însă ulterior a confirmat că marţi sau miercuri va avea o întâlnire cu patronul Ioan Varga.

Ce a spus despre plecare Dan Petrescu după FC Argeș – CFR Cluj?

Tehnicianul de 55 de ani a dezvăluit că mai are doi ani contract cu CFR Cluj şi nu va renunţa la clauza de reziliere.

„Nu răspund nimic, nu mă interesează. E părerea lui. Eu nu pot să vorbesc decât despre meciul cu Argeş. Posibil să am o discuţie, mâine sau poimâine, să vedem programul. Nu vorbesc despre acest subiect. Dacă sunt antrenorul lui CFR şi mai am doi ani contract, ce să fie? Cum să renunţ la clauză? Care e motivul?

Antrenorii dinaintea mea au renunţat? Ei trebuie să ştie că eu dacă-s antrenor, sunt antrenor. În toată lumea există contracte. Am un contract, trebuie respectat. Eu nu vreau să comentez ce spune dânsul. Eu vorbesc despre mine şi despre echipă”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

Publicat: 20 09. 2022, 09:17