Dan Petrescu, la un pas de o mutare bombă în Premier League? Dezvăluiri despre planurile antrenorului lui CFR Cluj: „A avut discuții!”

CFR Cluj a castigat meciul de pe teren propriu cu UTA Arad, scor 2-1, in etapa cu numarul 28 din Liga 1, joi, 2 martie 2023, la Cluj. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu plănuiește să se alăture fotbalului din Premier League după încheierea sezonului curent. Antrenorul în vârstă de 55 de ani ar fi început deja negocierile.

Dan Petrescu pleacă în Premier League?

Dan Petrescu ar putea să antreneze în Premier League dacă reușește să obțină al șaselea titlu cu gruparea din Cluj.

Managerul general al celor de la Politehnica Timișoara, Costel Pantilimon, fost portar al lui Manchester City, este convins că Dan Petrescu a început negocierile în Anglia.

„Premier League și fotbalul de acolo te atrage. Cred că el (n.red. – Dan Petrescu) e unul din oamenii care pot face față liniștit acolo. A avut discuții, știu și eu foarte bine. M-aș fi bucurat să-l văd mai repede acolo”, a declarat Costel Pantilimon pentru Sport.ro.

Prima apariție a lui Dan Petrescu în Anglia s-a produs în 1994 la Sheffield Wednesday, iar după doi ani a fost transferat la Chelsea, echipă pentru care a evoluat patru sezoane și jumătate.

Petrescu a mai jucat pentru Bradford și Southampton alte două cluburi din Marea Britanie și s-a întors în România în 2002, unde și-a încheiat cariera la FC Național.

Ioan Ovidiu Sabău, înaintea derby-ul CFR Cluj – U Cluj

Înaintea derby-ului dintre CFR și U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul „șepcilor roșii”, a specificat că meciul are „o încărcătură mai specială”.

Derby-ul CFR – U Cluj se joacă duminică, de la ora 20:30.

„E un meci cu o încărcătură mai specială. Sunt aceste ambiții mai deosebite. Ca și joc, întâlnim o echipă cu multă experiență care a jucat în cupele europene și de ani buni domină campionatul. Noi suntem într-un moment destul de bun și ca formă, și ca entuziasm după ce am reușit în ultimele jocuri. Sper să fie un meci spectaculos.

Dan Petrescu este un fost coleg și antrenor pe care îl apreciez foarte mult și își dorește ca prin acest meci să continue lupta pentru câștigarea campionatului. Eu am alt obiectiv, trebuie să salvez echipa de la retrogradare. Ambii ne dorim să câștigăm, avem diferite obiective.

Sper ca și în tribune să fie spectacol și fiecare să-și susțină echipa favorită, iar Clujul trebuie să rămână un oraș în care să te simți în siguranță și respectat și cred că așa va fi până la urmă”, a explicat Ioan Ovidiu Sabău, conform fcucluj.ro.

CFR Cluj se află în prezent pe al doilea loc din Superliga, având 60 de puncte, în timp ce U Cluj ocupă poziția a 8-a, cu 34 de puncte.

Publicat: 12 03. 2023, 13:04