Dan Petrescu a reacționat după ce l-a lăsat pe Gheorghe Hagi «cu ochii în soare»: „Mi se pare penibil”

Farul Constanța s-a impus contra campioanei CFR Cluj, scor 1-0, în etapa cu numărul cinci din play-off-ul Superligii. După meci, Gheorghe Hagi a vrut să meargă spre spațiul tehnic al ardelenilor pentru a-l saluta pe Dan Petrescu, însă tehnicianul formației din Gruia plecase la vestiare. Antrenorul clujenilor a ținut să își justifice gestul.

Dan Petrescu a dezvăluit motivul pentru care a plecat: „Am fost foarte supărat! Nu s-a jucat nimic în prelungiri”

Farul a câștigat contra celor de la CFR Cluj, scor 1-0, în a cincea rundă din play-off. După fluierul final al partidei, Gheorghe Hagi a fost ignorat total de Dan Petrescu. „Regele” a vrut să dea mâna cu el, însă antrenorul campioanei României era deja la vestiare. Tehnicianul liderului din Superliga a reacționat, iar „SuperDan” i-a răspuns înapoi. În cele din urmă, cei doi au clarificat situația, iar lucrurile s-au calmat.

Mi se pare penibil să spună așa ceva. Ultima dată, când am câștigat 3-0 aici, nu m-am văzut cu Gică. Nici a doua zi, nici a treia zi, după am vorbit. Eu am fost foarte supărat că nu s-a jucat nimic în prelungiri, de asta am plecat. Oricum, Gică e prietenul meu pe viață și o să-l sun pentru a-l felicita.

L-am lăsat să se bucure. Eu am fost foarte supărat, ei se bucurau. Singurul reproș (n.r.- pentru arbitru), s-au dat 5 minute de prelungire și s-au jucat 30 de secunde”, a declarat Dan Petrescu după meci.

Gheorghe Hagi, dezamăgit de gestul lui Dan Petrescu: „Am vrut să mă duc să-l salut, dar nu mai era”

După partida de la Ovidiu, Gheorghe Hagi a mărturisit că l-a căutat pe Dan Petrescu pentru a-l saluta, însă nu l-a mai găsit în spațiul tehnic al CFR-ului.

Nu am vorbit cu Dan după meci. Am vrut să mă duc să-l salut, dar nu mai era. De asta am stat pe teren, am vrut să-l salut, cum fac cu toți antrenorii care vin aici, dar nu l-am văzut și atunci m-am dus la vestiare”, a spus Gică Hagi.

Publicat: 23 04. 2023, 15:32
Actualizat: 23 04. 2023, 15:38